Ministerul Afacerilor Externe - 08-07-2013

Document embed NORME METODOLOGICE din 21 iunie 2013 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare Prezentele norme metodologice stabilesc metodologia de control al operaţiunilor cu produse militare menţionate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 595/2004, cu modificările şi completările ulterioare, de către Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul pentru controlul exporturilor, denumit în continuare ANCEX. CAPITOLUL I: Dispoziţii generale Art. 1 Ansamblul normelor metodologice cuprinde, pe capitole şi secţiuni, normele metodologice privind autorizarea prin înregistrare, certificare şi licenţă, activitatea de control şi cooperarea cu industria. Art. 2 Pentru scopul prezentelor norme metodologice, termenii specifici utilizaţi sunt cei definiţi la art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 535/2004, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă. Art. 3 (1)În cadrul procesului de autorizare prin licenţă pentru derularea operaţiunilor cu produse militare, solicitantul parcurge, după caz, următoarele etape: a)stabilirea caracterului de produs militar prin încadrarea lui în Lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni; b)încadrarea operaţiunii care urmează să fie realizată în unul dintre tipurile de operaţiuni prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă; c)solicitarea la ANCEX, în nume propriu, a înregistrării şi, după caz, a certificării; d)solicitarea la ANCEX, în nume propriu, a eliberării licenţei de export, import, transfer, intermediere, tranzit sau transbordare, după caz; e)completarea şi depunerea la sediul ANCEX a formularelor corespunzătoare stabilite în anexele la prezentele norme, însoţite de documentaţia prevăzută de prezentele norme metodologice şi de autorizaţia eliberată de autorităţile publice abilitate, după caz. (2)Cererile de înregistrare, de certificare sau de licenţă, împreună cu datele şi informaţiile cu privire la oricare dintre elementele referitoare la operaţiunile cu produse militare sunt semnate de către reprezentantul legal al persoanei juridice, abilitat să angajeze răspunderea juridică sau, după caz, de către persoanele fizice interesate. (3)Răspunderea pentru corectitudinea datelor şi a informaţiilor prezentate în sprijinul cererilor de înregistrare, certificare, consultanţă sau de licenţă revine solicitanţilor. (4)Corelarea termenelor procesului de autorizare prin licenţă a operaţiunilor cu produse militare, cu termenele prevăzute în documentele comerciale, cade în responsabilitatea exclusivă a solicitantului de licenţă. Art. 4 (1)Persoanele juridice, inclusiv autorităţile publice care desfăşoară operaţiuni cu produse militare, au obligaţia să desemneze o structură administrativă distinctă sau, după caz, cel puţin o persoană competentă, cu atribuţii şi responsabilităţi exprese în domeniul exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, denumită în continuare persoană de contact. (2)Persoana de contact are următoarele obligaţii: a)să cunoască legislaţia română în domeniul controlului exporturilor de produse militare; b)să se informeze cu privire la noutăţile apărute în domeniul controlului exporturilor de produse militare; c)să manifeste corectitudine, transparenţă, rigoare şi responsabilitate în comunicarea cu ANCEX. Art. 5 Persoanele prevăzute la art. 3 din ordonanţa de urgenţă, care desfăşoară operaţiuni de comerţ exterior cu produse militare, au obligaţia să participe la activităţile organizate de ANCEX pentru informarea cu privire la aplicarea legislaţiei naţionale în domeniu. Art. 6 (1)Persoanele prevăzute la art. 3 din ordonanţa de urgenţă sunt obligate să păstreze timp de 15 ani toate documentele privind operaţiunile efectuate cu produse militare supuse regimului de control. (2)În cazul produselor militare care fac obiectul unor instrumente internaţionale privind trasabilitatea, persoanele prevăzute la art. 3 din ordonanţa de urgenţă au obligaţia de a păstra cel puţin 20 de ani documentele privind operaţiunile de export, import, transfer sau de intermediere efectuate. (3)Persoanele prevăzute la art. 3 din ordonanţa de urgenţă, care desfăşoară operaţiuni de comerţ exterior cu produse militare, sunt obligate să păstreze evidenţe detaliate privind facturile, modul de ambalare a mărfurilor, mijlocul de transport, documentele de transport, documentele vamale, alte documente necesare la identificarea elementelor privind operaţiunea şi să transmită la ANCEX datele deţinute, prin raportări periodice sau la cerere. CAPITOLUL II: Înregistrarea SECŢIUNEA 0: Art. 7 În vederea efectuării de operaţiuni de comerţ exterior cu produse militare, orice persoană juridică sau fizică rezidentă în România, inclusiv autorităţile publice, are obligaţia de a se înregistra la ANCEX. Art. 8 Înregistrarea se efectuează pentru una sau mai multe operaţiuni de comerţ exterior, cu una ori mai multe categorii de produse militare din Lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni şi are valabilitate maximum 3 ani de la data emiterii. SECŢIUNEA 1: Procedura de înregistrare Art. 9 (1)În vederea înregistrării, solicitantul trebuie să depună la ANCEX cererea de înregistrare şi angajamentul, semnate de reprezentantul persoanei juridice abilitat să angajeze răspunderea juridică conform prevederilor legale sau de către persoana fizică interesată, după caz. (2)În cazul persoanelor juridice, cererea de înregistrare va fi însoţită de următoarele documente: a)curriculum vitae (model european) al persoanei care semnează cererea şi angajamentul; b)cazierul judiciar în original; c)o declaraţie pe propria răspundere referitoare la neimplicarea acesteia în activităţi interzise de ordonanţa de urgenţă; d)certificatul de înregistrare la Oficiul National al Registrului Comerţului, în copie; e)certificat constatator eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în original sau copie legalizată; f)împuternicire pentru persoana de contact; g)curriculum vitae (model european) al persoanei de contact; h)împuternicire şi datele de identificare pentru persoanele desemnate să depună sau să ridice documentele la ori de la ANCEX; i)documentele de înfiinţare şi funcţionare, precum şi actele adiţionale întocmite ulteriori în copie; j)certificatul fiscal din care să rezulte situaţia plăţilor către bugetul de stat, în original; k)numerele conturilor în lei şi în valută; l)un document de prezentare al persoanei juridice (activităţi specifice, liste de produse, organizare, parteneri comerciali reprezentativi); m)raportul de gestiune şi/sau raportul administratorului, după caz; n)alte documente relevante pe care ANCEX le poate solicita la depunerea dosarului sau pe parcursul procesului de înregistrare, inclusiv planul de afaceri pentru anul în curs, contractele încheiate pentru derularea unor operaţiuni cu produse militare etc. (3)În cazul persoanelor fizice, cererea de înregistrare va fi însoţită de următoarele documente: a)curriculum vitae (model european) al persoanei care semnează cererea şi angajamentul; b)cazierul judiciar şi copia actului de identitate; c)o declaraţie pe propria răspundere referitoare la neimplicarea acesteia în activităţi interzise de ordonanţa de urgenţă; d)certificatul de înregistrare ca persoană fizică autorizată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului; e)certificat constatator eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în original sau copie legalizată, în care să se precizeze ca obiect de activitate, după caz: "intermedieri în comerţul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific n.c.a. (cod CAEN 4618), alte activităţi de servicii-suport pentru întreprinderi n.c.a. (cod CAEN 8299), activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management (cod CAEN 7022), comerţ cu ridicata nespecializat (cod CAEN 4690); f)certificat de atestare fiscală; g)numerele conturilor în lei şi în valută; h)un document de prezentare a solicitantului (activităţi specifice, parteneri comerciali reprezentativi); i)alte documente relevante pe care ANCEX le poate solicita la depunerea dosarului sau pe parcursul procesului de înregistrare. (4)În situaţia în care se solicită o nouă înregistrare se prezintă şi un raport privind operaţiunile de comerţ exterior cu produse militare derulate pe baza documentelor eliberate de ANCEX, conform unui model de raportare aprobat prin ordinul ministrului afacerilor externe. (5)Solicitantul persoană juridică trebuie să deţină un capital social de minimum 25.000 euro, după caz. Art. 10 Cererile de înregistrare se soluţionează în termen de maximum 90 de zile de la data depunerii documentaţiei complete, în condiţiile legii. Art. 11 (1)ANCEX solicită în scris Ministerului Apărării Naţionale prezentarea avizului privind înregistrarea persoanelor prevăzute la art. 3 din ordonanţa de urgenţă. (2)Netransmiterea de către Ministerul Apărării Naţionale a avizului în termen de 45 de zile se consideră aviz favorabil, conform procedurii de avizare tacite. Art. 12 Cererile de înregistrare se aprobă sau se resping prin decizie a directorului general ANCEX. Art. 13 Cererea de înregistrare se respinge în oricare dintre următoarele situaţii: a)avizul nefavorabil al Ministerului Apărării Naţionale; b)împotriva persoanei care angajează răspunderea juridică sau reprezintă persoana solicitantă, conform documentelor depuse în susţinerea cererii de înregistrare, a fost emisă o hotărâre judecătorească rămasă definitivă privind fapte penale; c)durata de funcţionare a persoanei juridice, conform actelor de înfiinţare, a expirat; d)solicitantul nu a respectat regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, definit conform legislaţiei în vigoare; e)alte situaţii constatate sau reclamate de către alte instituţii abilitate. Art. 14 (1)În cazul respingerii cererii de înregistrare, solicitantul este informat în termen de 30 de zile de la emiterea deciziei directorului general al ANCEX. (2)Solicitantul poate reveni cu o nouă cerere, după înlăturarea cauzelor care au determinat respingerea cererii de înregistrare, dar nu mai devreme de 6 luni de la data refuzului. Art. 15 (1)Cererea de înregistrare se returnează fără acţiune, în oricare dintre următoarele situaţii: a)în obiectul de activitate al persoanei juridice sau fizice nu sunt prevăzute activităţi care să corespundă operaţiunilor de comerţ exterior solicitate; b)documentele privind sediul social sau punctul de lucru nu mai au valabilitate; c)modificările actelor de înfiinţare nu au fost declarate şi înscrise la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. (2)Persoana solicitantă poate reveni cu o nouă cerere de înregistrare după înlăturarea cauzelor care au determinat returnarea fără acţiune a cererii de înregistrare, dar nu mai devreme de 30 de zile de la data comunicării. SECŢIUNEA 2: Regimul de înregistrare Art. 16 (1)Persoanele înregistrate au obligaţia să asigure implementarea Programului intern de asigurare a conformităţii operaţiunilor de comerţ exterior cu produse militare, denumit în continuare PIC, întocmit conform procedurilor ANCEX. (2)Persoanele înregistrate au obligaţia de a se informa în permanenţă cu privire la cele mai recente evoluţii în domeniul controlului exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, prin accesarea website-ului ANCEX. Art. 17 (1)În cazul persoanelor care au mai desfăşurat operaţiuni de comerţ exterior cu produse militare şi care depun o cerere de înregistrare, domeniul de înregistrare se va acorda luând în considerare operaţiunile şi categoriile de produse militare care au făcut obiectul licenţelor utilizate până la acea dată, dacă cererea nu este însoţită de documente relevante care să justifice necesitatea şi oportunitatea înregistrării altor operaţiuni cu produse militare. (2)În termenul de valabilitate a înregistrării titularul poate solicita extinderea domeniului de înregistrare pentru alte operaţiuni sau categorii de produse militare. Persoana înregistrată va depune o adresă în care să justifice necesitatea extinderii domeniului de înregistrare, susţinută de cererea de eliberare a licenţei corespunzătoare şi/sau alte documente relevante. (3)Cererea de extindere a domeniului de înregistrare se aprobă prin decizie a directorului general al ANCEX, păstrându-se termenul-limită de valabilitate a înregistrării în vigoare. (4)Pentru prelungirea înregistrării solicitantul va depune o nouă cerere de înregistrare cu cel puţin 60 de zile înaintea expirării înregistrării în vigoare. (5)Înregistrarea nu garantează eliberarea licenţelor pentru operaţiunile cu produse militare solicitate. CAPITOLUL III: Certificarea SECŢIUNEA 0: Art. 18 Persoanele juridice, prevăzute la art. 3 din ordonanţa de urgenţă, care au şi calitatea de destinatar, pot beneficia de licenţe generale de transfer de produse militare, emise de autorităţi din alte state membre ale Uniunii Europene, numai după certificarea lor de către ANCEX. SECŢIUNEA 1: Evaluarea de oportunitate Art. 19 (1)Pot face obiectul certificării, în conformitate cu prevederile Directivei 2009/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 mai 2009 de simplificare a clauzelor şi condiţiilor de transfer al produselor din domeniul apărării în interiorul Comunităţii, numai persoanele juridice destinatare, care fabrică efectiv produse militare, finite sau semifinite, ce conţin componente şi/sau sisteme şi subsisteme achiziţionate de la terţi în vederea desfacerii lor pe piaţă sub nume sau marcă proprie. (2)Persoanele juridice certificate trebuie să utilizeze pentru producţia proprie produsele militare primite în temeiul unei licenţe generale de transfer emise de alte state membre ale Uniunii Europene. Producţia proprie include integrarea componentelor şi/sau sisteme şi subsisteme în alte produse sau utilizarea lor ca piese de rezervă ori de schimb. (3)Persoanele indicate la alin. (1) nu pot transfera, din nou, ori exporta ca atare componentele şi/sau sistemele şi subsistemele primite în baza unei licenţe generale de transfer emise de alte state membre ale Uniunii Europene, cu excepţia cazului în care fac acest lucru în scopul întreţinerii sau reparării. Pentru alte operaţiuni de transfer ori export decât cele efectuate în scopul întreţinerii sau reparării este necesară solicitarea acordării autorizării prealabile din partea statului membru din care provin produsele. SECŢIUNEA 2: Criterii de certificare Art. 20 Certificarea stabileşte credibilitatea unei persoane juridice destinatare, în special în ceea ce priveşte capacitatea sa de a respecta termenii şi condiţiile privind exportul de produse militare primite în temeiul unei licenţe de transfer, dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, pe baza următoarelor criterii: a)experienţa dovedită în domeniul operaţiunilor cu produse militare, ţinând în special seama de istoricul destinatarului în ceea ce priveşte respectarea restricţiilor la export, de orice hotărâre judecătorească în materie, de orice autorizaţie de a fabrica sau a comercializa produse militare din domeniul apărării şi de angajarea unui personal de conducere cu experienţă; b)activitatea industrială relevantă în materie de produse militare în interiorul Uniunii Europene, în special capacitatea de integrare a componentelor şi/sau sistemelor şi subsistemelor; c)desemnarea responsabilităţii privind implementarea şi urmărirea funcţionării PIC aplicat în cadrul persoanei juridice unei persoane din aparatul central de conducere a persoanei juridice şi asigurarea resurselor umane necesare acestui program; d)un angajament scris, semnat de persoana responsabilă din aparatul central de conducere menţionată la lit. c), potrivit căruia persoana juridică destinatară va lua toate măsurile necesare pentru a respecta şi a asigura toate condiţiile specifice legate de utilizarea finală şi de transferul ori exportul oricărui produs militar sau al oricărei componente primit(e); e)un angajament scris, semnat de membrul organului executiv de conducere menţionat la lit. c), că va utiliza în producţia proprie produsele militare primite în temeiul licenţelor generale de transfer şi că se va abţine de a transfera din nou sau de a exporta produsele respective ca atare, cu excepţia cazului în care face acest lucru în scopul întreţinerii ori reparării; f)un angajament scris, semnat de membrul organului executiv de conducere menţionat la lit. c), de a face toate eforturile pentru a furniza autorităţilor competente informaţii detaliate ca răspuns la cererile şi investigaţiile privind utilizatorii finali sau utilizarea finală a tuturor produselor militare exportate, transferate ori primite de persoana juridică destinatară în temeiul unei licenţe generale de transfer dintr-un alt stat membru; g)o descriere, contrasemnată de reprezentantul organului executiv de conducere menţionat la lit. c), a PIC aplicat la persoana juridică destinatară. Această descriere trebuie să conţină informaţii privind resursele tehnice, umane şi organizaţionale destinate gestionării transferurilor şi exporturilor, răspunderea ierarhică în structura persoanei juridice destinatare, procedurile interne de audit, sensibilizarea şi instruirea personalului, mecanismele de securitate fizică şi tehnică, păstrarea evidenţelor şi trasabilitatea transferurilor şi a exporturilor. SECŢIUNEA 3: Regimul de certificare Art. 21 (1)Certificatul, emis conform criteriilor de la art. 20, este valabil maximum 5 ani. (2)Certificatul este recunoscut de către celelalte state membre ale Uniunii Europene. (3)Data intrării în vigoare a certificatului se menţionează pe documentul eliberat de către ANCEX, care este întocmit în limba română, precum şi în limba engleză. (4)ANCEX publică lista destinatarilor certificaţi şi informează Comisia Europeană, Parlamentul European şi celelalte state membre. Comisia Europeană pune la dispoziţie, pe pagina de internet, un registru central al destinatarilor certificaţi de statele membre, pe website-ul Comisiei Europene http://ec.europe.eu/enterprise/sectors/defence/certider (5)Persoana juridică destinatară va întocmi şi gestiona registre referitoare la produsele militare primite. (6)Persoana juridică destinatară notifică ANCEX orice elemente şi/sau evenimente survenite după acordarea certificatului, care pot influenţa valabilitatea sau conţinutul certificatului, în special: a)orice schimbare importantă survenită în activitatea sa industrială legată de produsele militare; b)orice schimbare a adresei unde pot fi consultate registrele referitoare la produsele militare primite. (7)ANCEX efectuează vizite de verificare a conformităţii cu condiţiile de eliberare a certificatului şi criteriile de certificare, de preferinţă în cursul primului an după eliberarea pentru prima dată a certificatului. Se verifică registrele, datele, regulamentele de procedură şi orice materiale relevante pentru produsele primite. (8)ANCEX examinează, cel puţin o dată la 3 ani, respectarea de către persoana juridică destinatară a criteriilor menţionate, precum şi a oricărei condiţii cuprinse în certificat. (9)ANCEX reevaluează conformitatea cu condiţiile eliberării certificatului în următoarele cazuri: a)există modificări importante în cadrul persoanei juridice destinatare certificate, inclusiv modificări ale organizării interne a destinatarului sau a activităţii desfăşurate de acesta; b)există indicii că persoana juridică destinatară certificată nu mai îndeplineşte condiţiile şi criteriile relevante necesare certificării; c)persoanei juridice destinatare i s-a recomandat să întreprindă măsuri corective; d)urmează să fie ridicată suspendarea certificatului. (10)Dacă ANCEX constată că titularul unui certificat nu mai îndeplineşte criteriile menţionate la art. 20 sau oricare alte condiţii precizate în certificat, cum ar fi furnizarea de informaţii necesare pentru verificarea respectării criteriilor, acesta poate suspenda ori retrage certificatul prin decizie a directorului general. (11)ANCEX va informa Comisia Europeană şi celelalte state membre ale Uniunii Europene cu privire la decizia sa privind retragerea sau suspendarea unui certificat. CAPITOLUL IV: Regimul licenţelor SECŢIUNEA 1: Licenţierea Art. 22 Licenţele sunt acte administrative eliberate de ANCEX, utilizate în regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă. Art. 23 Licenţa este unicul document care conferă unei persoane înregistrate dreptul de a efectua operaţiunile prevăzute la art. 1 din ordonanţa de urgenţă. Art. 24 Operaţiunile care se efectuează pe bază de licenţă sunt: a)exportul, importul şi transferul care privesc expedierea sau introducerea, în regim definitiv ori temporar, din sau în teritoriul României; b)intermedierea: 1.negocierea sau organizarea tranzacţiilor care presupun exportul, importul ori transferul de produse militare dintr-o ţară terţă către o altă ţară terţă; 2.cumpărarea, vânzarea, exportul sau transferul de produse militare aflate în proprietatea sa dintr-o ţară terţă către o altă ţară terţă; c)tranzitul; d)transbordarea. Art. 25 (1)Pentru operaţiunile cu produse militare ANCEX eliberează licenţe individuale sau globale, care pot fi de export, import, transfer, intermediere, tranzit şi transbordare, după caz. (2)Operaţiunile de export, import şi transfer, care fac obiectul unui instrument de raportare internaţională şi de trasabilitate, se efectuează numai pe baza unei licenţe individuale cu produse militare din aceeaşi categorie. (3)Operaţiunile de intermediere precizate la art. 24 lit. b) se efectuează numai pe baza unei licenţe individuale cu produse militare din aceeaşi categorie. Art. 26 (1)Licenţele globale se acordă unei persoane înregistrate pentru efectuarea de operaţiuni repetitive. (2)Operaţiunile repetitive, din punct de vedere al controlului exporturilor, reprezintă operaţiunile cu livrări succesive de produse militare, efectuate la anumite intervale de timp conform comenzilor/contractelor/acordurilor comerciale încheiate. Art. 27 (1)Operaţiunile cu produse militare, efectuate pe bază de licenţe individuale sau globale, se pot desfăşura în regim definitiv ori temporar. (2)Pentru derularea operaţiunilor cu produse militare persoanele înregistrate vor depune la ANCEX cereri de licenţe individuale sau globale, cu specificarea regimului corespunzător. Art. 28 (1)ANCEX pune, la dispoziţia solicitanţilor de licenţe, formulare-tip, astfel: a)formularele-tip pentru licenţe, inclusiv anexele corespunzătoare: 1.exemplar pentru titular, denumit TITULAR; 2.exemplar pentru vamă, denumit LICENŢĂ; 3.exemplarul pentru ANCEX, denumit CERERE; b)formularele-tip pentru certificatele internaţionale de import, certificatele de control al livrării şi anexele corespunzătoare: 1.exemplarul pentru titular; 2.exemplarul pentru partenerul extern; 3.exemplarul pentru ANCEX; c)formularele-tip pentru declaraţia destinatarului/utilizatorului final, inclusiv anexele corespunzătoare, în două exemplare, astfel: 1.exemplarul pentru titular; 2.exemplarul pentru ANCEX. (2)Formularele-tip pentru cererile de certificate internaţionale de import, certificate de control al livrării sunt tipărite într-un singur exemplar. Art. 29 (1)Cererile pentru licenţe se vor prezenta la ANCEX însoţite de adresă de înaintare, în care se vor menţiona următoarele: a)codul de înregistrare la ANCEX şi termenul de valabilitate a înregistrării; b)denumirea produselor care fac obiectul cererii pentru licenţă, în limba română (denumirea generică a produselor - în cazul licenţelor globale), categoria din lista de control; c)descrierea operaţiunii (tipul, regimul şi prelungirea operaţiunii, după caz); d)partenerul comercial; e)documentele anexate (denumire, număr şi dată de emitere, original/copie, după caz). (2)Documentele anexate la cererea de licenţă, prezentate în alte limbi decât franceză şi engleză, se vor prezenta şi cu traducerea autorizată a acestora în limba română. Art. 30 (1)Toate documentele prezentate în copie se anexează la adresa de înaintare, semnate şi ştampilate pentru conformitate de către persoana abilitată să semneze cererea de licenţă. (2)Adresa de înaintare, cererile de licenţă, de eliberare a certificatului internaţional de import şi de eliberare a certificatului de control al livrării se semnează de persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate, cu precizarea în clar a numelui şi funcţiei acesteia pe formularul cererii. Art. 31 Obligaţia obţinerii altor avize, autorizaţii sau acte administrative emise de autorităţi publice abilitate (de exemplu, avizul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare), conform prevederilor legale, necesare eliberării licenţelor, revine solicitantului. Art. 32 Documentele clasificate, necesare în procesul de evaluare a cererilor de licenţă, se vor transmite la ANCEX în conformitate cu prevederile legislaţiei privind protecţia informaţiilor clasificate şi standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate. Art. 33 (1)Certificatul de utilizare finală pentru produse militare este un document eliberat sau vizat de o autoritate naţională din ţara de destinaţie. Documentul certifică faptul că produsele sunt importate pentru o utilizare finală de care guvernul ţării importatoare are cunoştinţă. Dacă nu poate fi eliberat un certificat de utilizare finală, poate fi acceptată, după caz, o declaraţie de utilizare finală din partea utilizatorului final. Această declaraţie, prezentată în original, semnată şi ştampilată, trebuie să conţină toate rubricile din formular. (2)În relaţiile cu statele terţe membre ale regimurilor internaţionale de control al exporturilor, ANCEX poate solicita exportatorului obţinerea certificatului internaţional de import (CII) de la autoritatea naţională din ţara importatorului. CII menţionează produsele şi cantităţile contractate şi conţine angajamentul că produsele nu vor fi deturnate sau reexportate fără aprobarea autorităţii de control al exporturilor din ţara importatoare. Acest document, în original, însoţeşte cererea de eliberare a licenţei de export. (3)Conform prevederilor ordonanţei de urgenţă, exportatorul, respectiv intermediarul, este obligat să obţină de la partenerul extern certificatul de control al livrării, emis sau certificat de autoritatea competentă din ţara importatoare ori destinatară, sau alt document echivalent, atestând că produsele militare au ajuns la destinaţie, în termen de cel mult de 4 luni de la data livrării. Prin sintagma "alt document echivalent" se înţelege un document care poate fi luat în considerare în locul certificatului de control al livrării, atunci când ţara de destinaţie finală nu eliberează acest tip de document, de exemplu, un document eliberat de autoritatea vamală din ţara importatoare sau destinatară, prin care se confirmă că produsele au intrat pe teritoriul vamal al ţării respective. În cazul operaţiunilor de transfer, efectuate în baza unei licenţe globale, prin document echivalent se înţelege confirmarea de livrare din partea destinatarului. (4)În situaţia operaţiunilor de export/transfer care se efectuează prin livrări succesive, în baza licenţelor globale, certificatul de control al livrării sau alt document echivalent se depune la ANCEX, în termen de cel mult 4 luni de la încheierea operaţiunii. SECŢIUNEA 2: Licenţierea operaţiunilor de export Art. 34 Pentru eliberarea licenţelor individuale sau globale de export definitiv, persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)un document asiguratoriu din partea utilizatorului final - certificatul internaţional de import, certificatul utilizatorului final/certificat de utilizare finală şi nontransfer, emis sau certificat de autoritatea competentă din ţara importatorului, ori declaraţia destinatarului final, după caz - prin care acesta se angajează să respecte destinaţia şi utilizarea finale, declarate şi, după caz, să nu reexporte produsele importate decât cu aprobarea prealabilă, scrisă, a ANCEX. Acceptarea unei declaraţii de utilizare finală ca document asiguratoriu din partea utilizatorului final este decisă de ANCEX în funcţie de destinaţia finală şi de tipul de produs; d)contractul sau comanda, în copie; e)factura pro forma, în copie, pentru licenţe individuale sau documente din care să rezulte valoarea totală prevăzută în cererea de licenţă globală (contracte, comenzi, corespondenţă etc.); f)numele şi coordonatele complete (adresă, telefon, fax, e-mail) ale altor persoane implicate în operaţiune (după caz: plătitori, intermediari, agenţi etc.); g)profilul partenerului extern, în situaţia în care apare pentru prima dată într-o relaţie comercială cu o companie românească; h)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 35 Pentru eliberarea licenţelor individuale sau globale de export definitiv după perfecţionare activă, persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)un document asiguratoriu din partea utilizatorului final - certificatul internaţional de import, certificatul utilizatorului final/certificat de utilizare finală şi nontransfer, emis sau certificat de autoritatea competentă din ţara importatorului, ori declaraţia destinatarului final, după caz - prin care acesta se angajează să respecte destinaţia şi utilizarea finale declarate şi, după caz, să nu reexporte produsele importate decât cu aprobarea prealabilă, scrisă, a ANCEX. Acceptarea unei declaraţii de utilizare finală ca document asiguratoriu din partea utilizatorului final este decisă de ANCEX în funcţie de destinaţia finală şi de tipul de produs; d)contractul sau comanda, în copie; e)factura pro forma, în copie, pentru licenţe individuale sau documente din care să rezulte valoarea totală prevăzută în cererea de licenţă globală (contracte, comenzi, corespondenţă etc.); f)documentele aferente operaţiunii de import pentru perfecţionare activă (copia licenţei de import, documentul electronic de import, documentul eliberat de autoritatea vamală pentru utilizarea regimului vamal respectiv, alte documente, după caz); g)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 36 Dacă prin perfecţionarea activă, în perioada de garanţie, nu se schimbă valoarea produselor importate temporar, returnarea produselor se face pe baza licenţei de import temporar pentru perfecţionare activă şi nu necesită eliberarea altei licenţe de export definitiv. Art. 37 Pentru eliberarea licenţelor individuale sau globale de export temporar pentru perfecţionare pasivă, persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)documentul prin care partenerul extern acceptă să primească produsele trimise în regim de perfecţionare pasivă şi se angajează să returneze produsul/produsele după operaţiunea respectivă (de exemplu, "Return Material Approval - RMA"); d)contractul/corespondenţa cu partenerul extern; e)factură pro forma, în copie, pentru licenţe individuale sau documente din care să rezulte valoarea totală prevăzută în cererea de licenţă globală (contracte, comenzi, corespondentă etc.); f)autorizaţia de perfecţionare pasivă emisă de Autoritatea Naţională a Vămilor; g)profilul partenerului extern, în situaţia în care apare pentru prima dată într-o relaţie comercială cu o companie românească; h)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 38 Pentru eliberarea licenţelor individuale de export temporar pentru testări, demonstraţii, expoziţii, târguri comerciale etc., persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)declaraţia partenerului extern sau, după caz, a solicitantului de licenţă, prin care se angajează să returneze produsele după încheierea operaţiunilor; d)documentul justificativ al operaţiunii de export temporar (contract, comandă, solicitare, invitaţie, înţelegere etc.); e)factura pro forma, în copie; f)numele şi coordonatele complete (adresă, telefon, fax, e-mail) ale altor persoane implicate în operaţiune (după caz: în activitatea de reprezentare, promovare, organizare de demonstraţii sau activităţi de marketing); g)profilul partenerului extern, în situaţia în care apare pentru prima dată într-o relaţie comercială cu o companie românească; h)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 39 În termenul de valabilitate a licenţei de export temporar, pentru produsele care urmează a fi vândute/distruse în timpul operaţiunilor, titularul licenţei de export temporar trebuie să solicite la ANCEX licenţe individuale de export definitiv cu minimum 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a licenţei de export temporar. SECŢIUNEA 3: Licenţierea operaţiunilor de import Art. 40 Pentru eliberarea licenţelor individuale sau globale de import definitiv, persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)declaraţia destinatarului final, completată pe formularul-tip. ANCEX decide asupra acceptării unei declaraţii din partea importatorului ca destinatar final, în funcţie de utilizarea finală şi tipul de produs; d)contractul sau comanda, în copie; e)factura pro forma, în copie, pentru cererile de licenţe individuale sau documente din care să rezulte valoarea totală prevăzută în cererea de licenţă globală (contracte, comenzi, corespondenţă etc.); f)declaraţiile de asigurare privind respectarea utilizării finale transmise anterior partenerului extern de către persoana înregistrată; g)numele şi coordonatele complete (adresă, telefon, fax, e-mail) ale altor persoane implicate în operaţiune (după caz: plătitori, intermediari, agenţi etc.); h)profilul partenerului extern, în situaţia în care apare pentru prima dată într-o relaţie comercială cu o companie românească; i)cerere pentru eliberarea certificatului internaţional de import, completată pe formular-tip, semnată de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate, sau solicitare pentru certificarea documentului echivalent în condiţiile cerute de autoritatea competentă din ţara exportatorului, la solicitarea partenerului extern; j)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 41 Pentru eliberarea licenţelor individuale sau globale de import definitiv după perfecţionare pasivă, persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)declaraţia destinatarului final, completată pe formularul-tip. ANCEX decide asupra acceptării unei declaraţii din partea importatorului ca destinatar final, în funcţie de utilizarea finală şi tipul de produs; d)factura pro forma, în copie, pentru cererile de licenţe individuale sau documente din care să rezulte valoarea totală prevăzută în cererea de licenţă globală (contracte, comenzi, corespondenţă etc.); e)documentele aferente operaţiunii iniţiale de export pentru perfecţionare pasivă (licenţa de export pentru perfecţionare pasivă, documentul electronic de export, documentul eliberat de autoritatea vamală pentru utilizarea regimului vamal respectiv, alte documente, după caz); f)cerere pentru eliberarea certificatului internaţional de import, completată pe formular-tip, semnată de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a solicitantului, sau solicitare pentru certificarea documentului echivalent în condiţiile cerute de autoritatea competentă din ţara exportatorului, la solicitarea partenerului extern; g)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 42 Dacă prin perfecţionarea pasivă, în perioada de garanţie, nu se schimbă valoarea produselor din licenţă, înapoierea produselor se face pe baza licenţei de export temporar pentru perfecţionare pasivă şi nu necesită eliberarea unei licenţe de import definitiv. Art. 43 După efectuarea importului, titularul licenţei de import definitiv sau import definitiv după perfecţionare pasivă, la cererea partenerului extern, este obligat să solicite ANCEX, în termen de maximum două luni de la livrare, eliberarea unui certificat de control al livrării ori certificarea unui document echivalent, care să ateste intrarea pe teritoriul României a produselor respective sau faptul că acestea au fost recepţionate de către importator. Art. 44 Pentru eliberarea licenţelor individuale sau globale de import temporar pentru perfecţionare activă, persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)declaraţia destinatarului final, completată pe formularul-tip. ANCEX decide asupra acceptării unei declaraţii din partea importatorului ca destinatar final, în funcţie de utilizarea finală şi tipul de produs; d)contractul sau comanda, în copie; e)factura pro forma, în copie, pentru cererile de licenţe individuale sau documente din care să rezulte valoarea totală prevăzută în cererea de licenţă globală (contracte, comenzi, corespondenţă etc.); f)autorizaţia de perfecţionare activă emisă de Autoritatea Naţională a Vămilor (după caz); g)cerere pentru eliberarea certificatului internaţional de import, completată pe formular-tip, semnată de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate, sau solicitare pentru certificarea documentului echivalent în condiţiile cerute de autoritatea competentă din ţara exportatorului, la solicitarea partenerului extern; h)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 45 Pentru eliberarea licenţelor individuale de import temporar pentru participare la testări, demonstraţii, expoziţii, târguri comerciale etc. persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)declaraţia destinatarului final, completată pe formularul-tip; d)documentul justificativ al operaţiunii de import temporar (contract, comandă, solicitare, invitaţie, înţelegere etc.); e)factura pro forma; f)numele şi coordonatele complete (adresă, telefon, fax, e-mail) ale altor persoane implicate în operaţiune (după caz: în activitatea de reprezentare, promovare, organizare de demonstraţii sau activităţi de marketing); g)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 46 În termenul de valabilitate a licenţei de import temporar pentru produsele care urmează a fi vândute, titularul licenţei de import temporar este obligat să solicite la ANCEX licenţe individuale de import definitiv cu minimum 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a licenţei de import temporar. SECŢIUNEA 4: Licenţierea operaţiunilor de transfer de expediere de produse militare din teritoriul României Art. 47 Pentru eliberarea licenţelor individuale sau globale de transfer de expediere definitivă de produse militare, persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)un document asiguratoriu din partea utilizatorului final - certificatul internaţional de import, certificatul de utilizare finală, emis sau certificat de autoritatea competentă din ţara destinatarului, ori declaraţia destinatarului final, după caz - prin care acesta se angajează să respecte destinaţia şi utilizarea finale declarate şi, după caz, să nu reexporte, respectiv să nu retransfere produsele transferate decât cu aprobarea prealabilă, scrisă, a ANCEX. Acceptarea unei declaraţii de utilizare finală ca document asiguratoriu din partea utilizatorului final este decisă de ANCEX în funcţie de destinaţia finală şi de tipul de produs; d)contractul sau comanda, în copie; e)factura pro forma, în copie, pentru licenţe individuale sau documente din care să rezulte valoarea totală prevăzută în cererea de licenţă globală (contracte, comenzi, corespondenţă etc.); f)numele şi coordonatele complete (adresă, telefon, fax, e-mail) ale altor persoane; g)profilul partenerului extern, în situaţia în care apare pentru prima dată într-o relaţie comercială cu o companie românească; h)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 48 Pentru eliberarea licenţelor individuale sau globale de transfer de expediere definitivă, după operaţiuni de perfecţionare activă, persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)un document asiguratoriu din partea utilizatorului final - certificatul internaţional de import, certificatul utilizatorului final/certificat de utilizare finală şi nontransfer, emis sau certificat de autoritatea competentă din ţara destinatarului, ori declaraţia destinatarului final, după caz - prin care acesta se angajează să respecte destinaţia şi utilizarea finale declarate şi, după caz, să nu reexporte, respectiv să nu retransfere produsele transferate decât cu aprobarea prealabilă, scrisă, a ANCEX. Acceptarea unei declaraţii de utilizare finală ca document asiguratoriu din partea utilizatorului final este decisă de ANCEX în funcţie de destinaţia finală şi de tipul de produs; d)contractul sau comanda, în copie; e)factura pro forma, în copie, pentru licenţe individuale sau documente din care să rezulte valoarea totală prevăzută în cererea de licenţă globală (contracte, comenzi, corespondenţă etc.); f)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 49 Dacă prin perfecţionarea activă, în perioada de garanţie, nu se schimbă valoarea produselor introduse în România, returnarea produselor la partenerul extern din Uniunea Europeană se face pe baza licenţei de transfer de introducere şi nu necesită eliberarea altei licenţe de transfer. Art. 50 Pentru eliberarea licenţelor individuale sau globale de transfer de expediere temporara pentru perfecţionare pasivă, persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)documentul prin care partenerul extern acceptă să primească produsele trimise în regim de perfecţionare pasivă şi se angajează să returneze produsul/produsele solicitantului după operaţiunea respectivă (de exemplu, "return material approval - RMA"); d)contractul sau comanda, în copie, sau corespondenţa cu partenerul extern; e)factură pro forma, în copie, pentru licenţe individuale sau documente din care să rezulte valoarea totală prevăzută în cererea de licenţă globală (contracte, comenzi, corespondenţă etc.); f)autorizaţia de perfecţionare pasivă emisă de Autoritatea Naţională a Vămilor (după caz); g)profilul partenerului extern, în situaţia în care apare pentru prima dată într-o relaţie comercială cu o companie românească; h)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 51 Pentru eliberarea licenţelor individuale de transfer de expediere temporară pentru participare la testări, demonstraţii, expoziţii etc., persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)declaraţia partenerului extern sau, după caz, a solicitantului de licenţă prin care se angajează să returneze produsele după încheierea operaţiunilor; d)documentul justificativ al operaţiunii de transfer temporar (contract, comandă, solicitare, invitaţie, înţelegere etc.); e)factura pro forma, în copie; f)numele şi coordonatele complete (adresă, telefon, fax, e-mail) ale altor persoane implicate în operaţiune (după caz: în activitatea de reprezentare, promovare, organizare de demonstraţii, activităţi de marketing, servicii de consultanţă pentru persoane române sau străine etc.); g)profilul partenerului extern, în situaţia în care apare pentru prima dată într-o relaţie comercială cu o companie românească; h)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 52 În termenul de valabilitate a licenţei de transfer de scoatere temporară, pentru produsele care urmează a fi vândute/distruse în timpul operaţiunii, titularul licenţei de transfer temporar trebuie să solicite la ANCEX licenţe individuale de transfer definitiv, cu minimum 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a licenţei de transfer temporar. SECŢIUNEA 5: Licenţierea operaţiunilor de transfer de introducere de produse militare pe teritoriul României Art. 53 Pentru eliberarea licenţelor individuale sau globale de transfer de introducere definitivă de produse militare pe teritoriul României, persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)declaraţia destinatarului final, completată pe formularul-tip. ANCEX decide asupra acceptării unei declaraţii din partea importatorului ca destinatar final, în funcţie de utilizarea finală şi tipul de produs; d)contractul sau comanda, în copie; e)factura pro forma, în copie, pentru cererile de licenţe individuale sau documente din care să rezulte valoarea totală prevăzută în cererea de licenţă globală (contracte, comenzi, corespondenţă etc.); f)declaraţiile de asigurare privind respectarea utilizării finale transmise anterior partenerului extern de către persoana înregistrată; g)numele şi coordonatele complete (adresă, telefon, fax, e-mail) ale altor persoane implicate în operaţiune (după caz: plătitori, intermediari, agenţi etc.); h)profilul partenerului extern, în situaţia în care apare pentru prima dată într-o relaţie comercială cu o companie românească; i)cerere pentru eliberarea certificatului internaţional de import, completată pe formular-tip, semnată de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate, sau solicitare pentru certificarea documentului echivalent, în condiţiile cerute de autoritatea competentă din ţara furnizorului, la solicitarea partenerului extern; j)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 54 Pentru eliberarea licenţelor individuale sau globale pentru transfer de introducere definitivă, după perfecţionare pasivă, de produse militare, persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)declaraţia destinatarului final, completată pe formularul-tip. ANCEX decide asupra acceptării unei declaraţii din partea importatorului ca destinatar final, în funcţie de utilizarea finală şi tipul de produs; d)contractul sau comanda, în copie; e)factura pro forma, în copie, pentru licenţe individuale sau documente din care să rezulte valoarea totală prevăzută în cererea de licenţă globală (contracte, comenzi, corespondenţă etc.); f)cerere pentru eliberarea certificatului internaţional de import, completată pe formular-tip, semnată de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate, sau solicitare pentru certificarea documentului echivalent, în condiţiile cerute de autoritatea competentă din ţara furnizorului, la solicitarea partenerului extern; g)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 55 Dacă prin perfecţionarea pasivă, în perioada de garanţie, nu se schimbă valoarea produselor transferate, returnarea produselor de la partenerul extern din Uniunea Europeană către România se face pe baza licenţei de transfer iniţiale şi nu necesită eliberarea unei alte licenţe. Art. 56 După efectuarea transferului, titularul licenţei de transfer de introducere definitivă, la cererea partenerului extern, este obligat să solicite ANCEX, în termen de maximum două luni de la livrare, eliberarea unui certificat de control al livrării sau certificarea documentului echivalent, în condiţiile cerute de autoritatea competentă din ţara furnizorului, la cererea partenerului extern. Art. 57 Pentru eliberarea licenţelor individuale sau globale de transfer de introducere temporară de produse militare pe teritoriul României pentru perfecţionare activă, persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)declaraţia destinatarului final, completată pe formularul-tip. ANCEX decide asupra acceptării unei declaraţii din partea importatorului ca destinatar final, în funcţie de utilizarea finală şi tipul de produs; d)contractul sau comanda, în copie; e)factura pro forma, în copie, pentru licenţe individuale sau documente din care să rezulte valoarea totală prevăzută în cererea de licenţă globală (contracte, comenzi, corespondenţă etc.); f)cerere pentru eliberarea certificatului internaţional de import, completată pe formular-tip, semnată de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate, sau solicitare pentru certificarea documentului echivalent, în condiţiile cerute de autoritatea competentă din ţara furnizorului, la solicitarea partenerului extern; g)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 58 Pentru eliberarea licenţelor individuale pentru transfer de introducere temporară de produse pe teritoriul României pentru participare la testări, demonstraţii, expoziţii etc., persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)declaraţia destinatarului final, completată pe formularul-tip; d)documentul justificativ al operaţiunii de import temporar (contract, comandă, solicitare, invitaţie, înţelegere etc.); e)factura pro forma, în copie; f)numele şi coordonatele complete (adresă, telefon, fax, e-mail) ale altor persoane implicate în operaţiune (după caz: în activitatea de reprezentare, promovare, organizare de demonstraţii, activităţi de marketing etc.); g)alte documente relevante solicitate de ANCEX. Art. 59 În termenul de valabilitate a licenţei pentru transfer de introducere temporară, pentru produsele care urmează a fi vândute, titularul licenţei pentru transfer de introducere temporară trebuie să solicite la ANCEX licenţe individuale pentru transfer de introducere definitivă cu minimum 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a licenţei de introducere temporară. SECŢIUNEA 6: Licenţierea operaţiunilor de intermediere Art. 60 Pentru eliberarea licenţelor individuale sau globale de intermediere, persoanele înregistrate vor prezenta la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)un document asiguratoriu din partea utilizatorului final, în original sau copie certificată, emis de autoritatea competentă din ţara importatorului/destinatarului, prin care acesta se angajează să respecte destinaţia şi utilizarea finale declarate şi să nu reexporte ori să retransfere produsele militare decât cu aprobarea prealabilă, scrisă, a autorităţilor din ţara exportatorului/furnizorului. După examinarea şi acceptarea de către ANCEX, documentul asiguratoriu, în original, din partea utilizatorului final se returnează solicitantului de licenţă, după caz; d)documente care să ateste relaţia de intermediere; e)factura pro forma; f)numele şi coordonatele complete (adresă, telefon, fax, e-mail) ale altor persoane implicate în operaţiune (după caz: plătitori, intermediari, agenţi etc.); g)profilul partenerului extern, în situaţia în care apare pentru prima dată într-o relaţie comercială cu o companie românească; h)alte documente pe care ANCEX le poate solicita în funcţie de specificul operaţiunii. Art. 61 Pentru operaţiunile de intermediere privind negocierea sau organizarea tranzacţiilor care presupun scoaterea ori introducerea din sau în teritoriul României de produse militare, persoanele înregistrate au următoarele obligaţii: a)să notifice la ANCEX toate activităţile avute în vedere şi persoanele române şi străine cu care urmează să negocieze ori să organizeze aceste activităţi; b)să prezinte la ANCEX toate documentele care atestă relaţiile lor comerciale cu exportatorul, importatorul, furnizorul sau cu alţi intermediari; c)să prezinte la ANCEX, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, toate documentele privind operaţiunile şi activităţile pertinente derulate după emiterea licenţei de export sau import, după caz, corespunzătoare activităţilor de intermediere. SECŢIUNEA 7: Licenţierea operaţiunilor de tranzit pe teritoriul României Art. 62 (1)Pentru eliberarea licenţelor individuale de tranzit de produse militare pe teritoriul României, persoanele înregistrate vor prezenta la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor specificate pe formular, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi ştampilate; c)documentul/contractul de prestări servicii încheiat de către solicitant cu beneficiarul serviciilor de tranzit internaţional; d)licenţa de export sau documentul echivalent emis de către autoritatea din ţara exportatorului, în copie; e)licenţa de import sau documentul echivalent emis de către autoritatea din ţara importatorului/destinatarului; f)factura externă, în copie; g)date de identificare a partenerilor străini; h)modul de ambalare a produselor ce fac obiectul tranzitului şi lista de împachetare; i)date despre numărul şi identitatea personalului care însoţeşte transportul (dacă există în dotare armament şi muniţie, se vor prezenta şi date referitoare la tip, cantitate şi scop); j)date privind mijlocul de transport cu ajutorul căruia se va efectua tranzitul şi dacă se solicită transbordarea produselor; k)documentul de autorizare a tranzitului, emis de statul vecin pe care urmează să îl tranziteze produsele militare după părăsirea teritoriului naţional al României; l)documente din care să rezulte ca au fost luate măsurile necesare pentru asigurarea pazei şi securităţii transportului pe teritoriul României. (2)Operaţiunile de tranzit pe teritoriul României aferente unei operaţiuni de transfer între două state membre ale Uniunii Europene nu necesită autorizare prin licenţă de tranzit. Aspectele privind siguranţa transporturilor, siguranţa stocurilor, riscul de deturnare, prevenirea criminalităţii sau siguranţa circulaţiei pe drumurile publice se controlează prin autorizaţii ori avize de către instituţiile abilitate ale statului. Art. 63 După închiderea operaţiunii, titularul licenţei de tranzit este obligat să notifice la ANCEX, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, modul în care s-a încheiat operaţiunea de tranzit pe teritoriul României. SECŢIUNEA 8: Licenţierea operaţiunilor de transbordare pe teritoriul României Art. 64 (1)Pentru eliberarea licenţei individuale de transbordare de produse militare pe teritoriul României persoanele înregistrate vor depune la ANCEX: a)adresa de înaintare; b)formularele-tip, completate conform instrucţiunilor, semnate de către persoana abilitată să angajeze răspunderea juridică a persoanei înregistrate şi stampilate; c)documentul/contractul de prestări de servicii încheiat de către solicitant cu beneficiarul serviciilor de tranzit internaţional; d)licenţa de export sau documentul echivalent emis de către autoritatea statului exportatorului/furnizorului; e)licenţa de import sau documentul echivalent emis de către autoritatea din statul importatorului/destinatarului; f)factura externă; g)date de identificare a partenerilor străini; h)modul de ambalare a produselor ce fac obiectul transbordării şi lista de împachetare; i)alte documente solicitate de ANCEX, după caz. (2)Operaţiunile de transbordare pe teritoriul României aferente unei operaţiuni de transfer între două state membre ale Uniunii Europene nu necesită autorizare prin licenţă de transbordare. Art. 65 După închiderea operaţiunii titularul licenţei este obligat să notifice ANCEX, în maximum 10 zile, modul în care s-a încheiat operaţiunea de transbordare pe teritoriul României. SECŢIUNEA 9: Licenţele generale Art. 66 Licenţele generale se pot utiliza pentru operaţiuni de export, import şi transfer de produse militare. Art. 67 Licenţele generale se emit prin ordin al ministrului afacerilor externe şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Art. 68 (1)Licenţele generale pot fi utilizate numai de persoanele înregistrate la ANCEX. (2)Persoanele înregistrate şi certificate, care au şi calitatea de destinatar, pot beneficia de licenţele generale de transfer de produse militare, emise de autorităţi din alte state membre ale Uniunii Europene, cu respectarea clauzelor şi condiţiilor cuprinse în licenţe. Art. 69 Persoanele înregistrate care utilizează o licenţă generală informează ANCEX în legătură cu prima utilizare a acestei licenţe, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data la care a avut loc prima operaţiune. Art. 70 Utilizatorul licenţei generale are obligaţia de a păstra evidenţe detaliate şi complete ale operaţiunilor efectuate. Art. 71 La cererea ANCEX, utilizatorul de licenţă generală transmite raportări specifice şi alte informaţii privind operaţiunile cu produse militare derulate. Art. 72 În cazul licenţelor generale pentru operaţiuni în regim temporar (de exemplu, produs scos temporar sau introdus temporar pentru participare la expoziţii şi care urmează a fi vândut), utilizatorul de licenţă generală poate să schimbe regimul operaţiunii din temporar în definitiv, pe baza unei licenţe individuale. Art. 73 Utilizatorii de licenţe generale cărora ANCEX le-a retras dreptul de a utiliza licenţe generale pot face cerere pentru licenţa individuală. SECŢIUNEA 10: Eliberarea licenţelor Art. 74 Cererile de licenţă de export, import, transfer, intermediere se soluţionează în termen de maximum 90 de zile de la data depunerii documentaţiei complete, în condiţiile legii. Art. 75 Cererile de licenţă de tranzit şi de transbordare se soluţionează în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete, în condiţiile legii. Art. 76 (1)În cazul în care sunt necesare documente şi informaţii suplimentare, se pot solicita persoanelor înregistrate. (2)Termenul prevăzut se suspendă de la data la care i s-a solicitat prezentarea unor documente sau informaţii suplimentare, până la data la care acesta dă curs solicitării. Art. 77 Licenţele pot fi aprobate cu limitări din punctul de vedere cantitativ şi calitativ al produselor militare. Art. 78 ANCEX poate respinge eliberarea licenţei sau poate returna fără acţiune o cerere de licenţă pentru unul din următoarele motive: a)solicitantul nu este înregistrat la ANCEX ori înregistrarea acestuia a fost suspendată sau anulată de către directorul general; b)cererea de licenţă nu este susţinută de documentaţia completă; c)persoana înregistrată refuză să comunice documentele şi informaţiile suplimentare solicitate, precum şi neprezentarea în termen rezonabil a acestora; d)persoana înregistrată refuză efectuarea verificărilor suplimentare; e)cererea de licenţă este susţinută de documente eronate sau care nu sunt în concordanţă cu cererea de licenţă; f)formularele-tip sunt completate eronat sau nu sunt îndeplinite condiţiile din instrucţiunile de completare, Art. 79 Eliberarea unei licenţe se aprobă sau se refuză prin decizie a directorului general al ANCEX. SECŢIUNEA 11: Utilizarea licenţelor Art. 80 (1)Valabilitatea licenţelor individuale este de maximum un an de la data emiterii şi poate fi prelungită pentru maximum un an. (2)Valabilitatea licenţelor globale este de maximum 3 ani de la data emiterii şi poate fi prelungită pentru maximum 2 ani. (3)Valabilitatea licenţelor generale de transfer este de maximum 5 ani de la data emiterii şi poate fi prelungită, după caz, pentru maximum 5 ani. (4)Valabilitatea licenţelor generale de export sau de import este de maximum 3 ani de la data emiterii şi poate fi prelungită, după caz, pentru maximum 2 ani. (5)Valabilitatea licenţelor individuale de tranzit sau de transbordare este de maximum 90 de zile de la data emiterii. (6)Prelungirea valabilităţii licenţelor se face pe baza următoarelor documente: a)adresă de înaintare; b)licenţa eliberată (exemplarele pentru titular şi pentru vamă, după caz); c)stadiul derulării licenţei; d)contracte sau documente comerciale justificative; e)alte documente. Art. 81 (1)Licenţele pot fi utilizate numai de titularii acestora, în scopurile pentru care au fost eliberate, cu respectarea limitelor şi a condiţiilor prevăzute în acestea, şi nu pot fi cesionate direct sau indirect. (2)După derularea operaţiunii de export definitiv (inclusiv exportul definitiv după perfecţionare activă), dacă partenerul extern solicită ANCEX schimbarea angajamentelor pe care şi le-a asumat prin documentul asiguratoriu (de exemplu, schimbarea destinaţiei şi utilizării finale a produselor sau reexportul acestora), atunci: a)exportatorul transmite în scris la ANCEX solicitarea partenerului extern; b)ANCEX transmite exportatorului, în scris, acordul de reexport sau de schimbare a destinaţiei şi utilizării finale ale produselor. Art. 82 În documentele comerciale relevante referitoare la produsele militare furnizorul, exportatorul sau importatorul are obligaţia să înscrie numărul licenţei în baza căreia se efectuează operaţiunea şi următorul text: "Aceste produse se supun regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare". Documentele comerciale relevante cuprind, în special, contracte, facturi, confirmări ale comenzilor şi note de expediţie. Art. 83 (1)În termenul de valabilitate a licenţei individuale, în cazul apariţiei unor modificări sau diferenţe faţă de datele înscrise în licenţă, constatate în documente, precum şi la predarea ori preluarea produselor care fac obiectul operaţiunii din licenţa, dar care nu schimbă condiţiile în temeiul cărora a fost emisă licenţa, aceasta poate fi modificată de ANCEX la solicitarea scrisă a titularului. (2)Solicitarea de modificare va conţine motivaţia, elementele din licenţă a căror modificare se solicită şi elementele noi care le vor înlocui pe acestea, precum şi documentaţia de susţinere necesară (dacă este cazul). (3)Solicitarea de modificare trebuie să fie însoţită de exemplarele pentru titular şi pentru vamă, după caz, ale licenţei pentru care se solicită modificarea. (4)Solicitările de modificare se soluţionează de către ANCEX în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării solicitării scrise la ANCEX. (5)Modificarea se înregistrează în mod identic, pe verso, la toate exemplarele licenţei, în rubrica dedicată modificărilor, se certifică prin semnăturile autorizate şi ştampila ANCEX, cu înscrierea datei la care a fost efectuată modificarea. Modificările se înscriu în ordine cronologică. Art. 84 (1)Licenţele individuale expiră la termenul de valabilitate înscris pe acestea sau la epuizarea cantităţii de produse precizate în licenţă. (2)Licenţele globale expiră la termenul de valabilitate înscris pe acestea sau la epuizarea valorii totale a produselor precizată în licenţă. (3)Licenţele generale se abrogă prin ordin al ministrului afacerilor externe. Art. 85 (1)ANCEX revocă licenţele pe care le-a eliberat dacă încălcarea prevederilor ordonanţei de urgenţă este de natură să producă consecinţe grave regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare şi îndeplinirii obligaţiilor şi angajamentelor internaţionale asumate de România în acest domeniu. (2)Licenţele pentru operaţiuni cu produse militare pot fi retrase şi anulate în perioada de valabilitate a acestora de către ANCEX, în cazul unor modificări semnificative ale elementelor guvernamentale, militare sau economice din ţara utilizatorului final. (3)Licenţele pentru operaţiuni cu produse militare pot fi suspendate de către ANCEX, prin decizie a directorului general, în situaţia în care au apărut informaţii noi cu privire la operaţiune, iar analizarea consecinţelor pe care le pot antrena necesită timp. (4)Titularii licenţelor suspendate, revocate, retrase sau anulate au obligaţia ca, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data primirii comunicării deciziei de suspendare, să transmită licenţele la ANCEX. (5)Licenţele valabile se suspendă de drept în situaţia expirării termenului de valabilitate a înregistrării titularului la ANCEX. În această situaţie titularul este obligat să depună licenţele la ANCEX, fără o notificare prealabilă. (6)După înregistrarea titularului, suspendarea licenţelor încetează, iar cele care sunt în termen de valabilitate vor fi returnate titularului. În cazul în care în termenul de suspendare titularul nu obţine o nouă înregistrare, licenţele se anulează. SECŢIUNEA 12: Alte dispoziţii Art. 86 (1)Operaţiunile cu produse militare privind asistenţa tehnică şi transmisia de software sau tehnologie prin mijloace electronice, definite conform ordonanţei de urgenţă, se efectuează în baza înregistrării pentru efectuarea de astfel de operaţiuni, cu notificarea prealabilă a ANCEX. (2)Notificarea va conţine date referitoare la: a)în cazul asistenţei tehnice: 1.scopul şi descrierea operaţiunii; 2.produsele militare care fac obiectul asistenţei tehnice; 3.modalitatea de acordare a asistenţei tehnice; 4.datele de identificare şi obiectul de activitate ale partenerului extern; 5.modalitatea de finanţare a operaţiunii; 6.documente justificative relevante (contract, comandă); b)în cazul transmisiei de software sau de tehnologie prin mijloace electronice: 1.produsele militare care fac obiectul transmisiei de software sau de tehnologie; 2.denumirea, cantitatea şi descrierea software sau tehnologiei care face obiectul transmisiei; 3.motivaţia transmiterii software sau tehnologiei şi documentele justificative aferente; 4.date despre partenerul extern care primeşte software sau tehnologia; 5.modul de transmitere a software sau tehnologiei. CAPITOLUL V: Activitatea de control Art. 87 (1)Activitatea de control desfăşurată de ANCEX urmăreşte aplicarea şi respectarea regimului de control privind exportul, importul, transferul, intermedierea şi alte operaţiuni cu produse militare. (2)Activitatea de control include şi verificarea unor aspecte specifice de conformitate, pe baza informaţiilor primite de la autorităţile publice abilitate, potrivit legii, să desfăşoare activităţi informative, de la misiunile diplomatice sau pe baza informaţiilor publice. Art. 88 (1)ANCEX aplică regimul de sancţiuni prevăzut de ordonanţa de urgenţă prin corpul de control, constituit prin decizie a directorului general. (2)Activitatea corpului de control este coordonată de directorul general al ANCEX. Art. 89 (1)Membrii corpului de control efectuează activităţi de control la sediile sociale sau la punctele de lucru ale operatorilor economici, persoane fizice ori juridice, inclusiv ale autorităţilor publice, în baza unui mandat de control emis de directorul general pentru fiecare operaţiune de control, cu specificarea agenţilor constatatori din cadrul echipei de control. (2)Echipa de control este formată din specialişti proprii şi din alţi experţi, în calitate de colaboratori externi. Art. 90 Corpul de control are acces neîngrădit, în condiţiile legii, la documentele, datele şi informaţiile necesare, oricare ar fi deţinătorii acestora. Art. 91 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către agenţii constatatori, membri ai echipei de control, în conformitate cu propunerile aprobate de directorul general al ANCEX. Art. 92 În conformitate cu prevederile legale, agenţii constatatori sesizează organele abilitate pentru a dispune efectuarea investigaţiilor necesare pentru a stabili existenţa sau inexistenţa elementelor constitutive ale unei infracţiuni. CAPITOLUL VI: Cooperarea cu industria SECŢIUNEA 1: Acordarea consultanţei de specialitate Art. 93 (1)Acordarea consultanţei pentru stabilirea regimului de control al operaţiunii cu produse militare se realizează de către ANCEX în baza documentaţiei relevante complete primite de la persoanele fizice sau juridice. (2)Consultanţa de specialitate privind regimul de control al operaţiunilor cu produse militare se acordă cu titlu gratuit, la cererea persoanelor interesate. (3)Domeniile în care se acordă consultanţa de specialitate sunt: a)legislaţia specifică controlului exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare; b)încadrarea produselor în lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare; c)stabilirea tipului de operaţiune cu produse militare; d)evaluarea oportunităţii de export pe o anumită destinaţie, ţinând cont de sancţiunile internaţionale. (4)Documentaţia pentru susţinerea cererii de consultanţă de specialitate trebuie să cuprindă toate datele necesare care să permită ANCEX să stabilească: a)caracterul de produs special conceput sau modificat pentru utilizări militare; b)încadrarea în lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni; c)destinaţia, utilizarea finală şi utilizatorul final. Art. 94 (1)Consultanţa de specialitate privind încadrarea produsului în lista de control se solicită de către persoanele juridice sau persoanele fizice interesate, prin completarea formularul ui-tip de cerere disponibil şi pe website-ul www.ancex.ro. (2)Completarea de către solicitant a tuturor casetelor şi rubricilor formularului cererii de consultanţă este obligatorie. (3)Documentaţia reprezentată de fişele cu date tehnice a produselor, fişele de prezentare (extrase din cataloage de produse, manuale), în limba română sau engleză, în copie, se anexează la cererea de consultanţă; acestea sunt semnate şi ştampilate, pentru conformitate, de către solicitant. (4)Cererea de consultanţă, în original, precum şi documentaţia de susţinere se depun la sediul ANCEX, direct sau prin serviciul de curierat rapid. (5)Consultanţa de specialitate privind evaluarea oportunităţii unui export de produse militare către anumite destinaţii şi destinatari se realizează pe baza datelor tranzacţiei, descrierea produsului, ţara de destinaţie, destinatarul, utilizarea şi utilizatorul final, transmise de solicitant. Art. 95 ANCEX poate solicita date suplimentare pentru evaluarea operaţiunii sau a produsului care face obiectul cererii de consultanţă. Art. 96 (1)Termenul de soluţionare a cererii de consultanţă de specialitate este de maximum 30 de zile de la data transmiterii documentaţiei complete solicitate de ANCEX. (2)Răspunsul la cererea de consultanţă se ridică de către solicitant de la sediul ANCEX sau se transmite prin fax. SECŢIUNEA 2: PIC Art. 97 (1)PIC, aplicabil în controlul operaţiunilor cu produse militare, este un set de reglementări şi proceduri stabilite pentru a detecta şi a preveni încălcarea de către persoanele juridice şi fizice a reglementărilor privind controlul operaţiunilor cu produse militare şi a sancţiunilor impuse prin rezoluţii ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, poziţie comună sau acţiune comună adoptată de Consiliul Uniunii Europene, decizie a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa ori instituite de alte state membre ale Uniunii Europene sau ale NATO, embargouri unilaterale. (2)Prin implementarea PIC de către persoanele înregistrate la ANCEX se asigură condiţiile necesare identificării şi diminuării riscurilor de deturnare de la destinaţia şi utilizarea finală a produselor militare. Utilizarea PIC previne încălcarea regimului de control al operaţiunilor cu produse militare, creează o bază de date privind operaţiunile derulate şi permite stabilirea profilului de risc al companiei şi al partenerului ei extern. Art. 98 (1)Implementarea PIC este obligatorie pentru toate persoanele înregistrate pentru efectuarea de operaţiuni cu produse militare. (2)Persoanele înregistrate vor întocmi manualul PIC utilizând instrucţiunile de redactare puse la dispoziţie de către ANCEX. Art. 99 (1)PIC este auditat şi certificat de către ANCEX la sediul persoanei înregistrate. (2)În cadrul auditării PIC, ANCEX va evalua: a)elemente administrative: 1.Declaraţia de principii: este un document emis de către organul executiv de conducere al persoanei juridice prin care se face cunoscută politica acesteia de respectare a prevederilor legale în desfăşurarea operaţiunilor cu produse militare. 2.Desemnarea persoanelor competente: persoana responsabilă cu PIC trebuie să facă parte din aparatul executiv de conducere a societăţii; acesta va stabili criteriile de selecţie a persoanelor competente şi va desemna persoanele cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul controlului intern al operaţiunilor cu produse militare. 3.Evidenţa înregistrărilor: modul de efectuare a înregistrărilor scrise, păstrarea şi arhivarea documentelor, controlul bazelor de date şi al documentelor aferente operaţiunilor cu produse militare. 4.Instruirea personalului: programul continuu de formare şi evaluare a tuturor angajaţilor cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul controlului intern al operaţiunilor cu produse militare. 5.Sistemul de procesare a comenzilor: urmăreşte derularea operaţiunilor cu produse militare evidenţiind punctele unde se iau decizii şi zonele de risc care implică atenţie sporită de control. 6.Analiza internă: prevede crearea şi implementarea unui sistem de audit intern pentru controale periodice şi adoptarea măsurilor necesare în timpul procesului. 7.Notificări şi raportări: documente care fac legătura dintre operatorul economic şi ANCEX; b)elemente de verificare: 1.Verificarea entităţilor refuzate: presupune verificarea ţărilor asupra cărora există sancţiuni internaţionale, embargouri sau alte restricţii, a persoanelor juridice şi fizice care au încălcat legile de control al exporturilor în alte state şi au fost sancţionate. Verificarea eligibilităţii unei tranzacţii impune efectuarea verificării persoanelor juridice şi fizice care sunt implicate în tranzacţie, precum şi a ţărilor de care aparţin. 2.Verificarea clasificării produselor: este procedura de stabilire a încadrării unui produs în lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni. 3.Verificarea riscului de deturnare: presupune evaluarea posibilităţii de deturnare a produselor militare către altă destinaţie decât cea specificată în documente prin întocmirea profilului clientului conform recomandărilor din instrucţiunile de redactare puse la dispoziţie de ANCEX. CAPITOLUL VII: Dispoziţii comune Art. 100 Documentele de înregistrare, certificare şi licenţa pot fi utilizate numai de titularul acestora, cu respectarea condiţiilor prevăzute în acestea. Art. 101 - Titularul documentului de înregistrare, certificare şi al licenţei este răspunzător de modul de utilizare a acestora, în conformitate cu condiţiile în temeiul cărora au fost eliberate documentul şi licenţa. Art. 102 (1)Condiţiile care au stat la baza înregistrării, certificării şi a eliberării licenţelor se menţin pe toată durata de valabilitate a documentelor eliberate. (2)Persoanele înregistrate, certificate, precum şi titularii licenţelor au obligaţia să declare ANCEX, în scris, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, orice modificări sau diferenţe constatate faţă de datele înscrise în documentele de înregistrare, certificare ori în licenţe, precum şi la predarea sau preluarea produselor militare respective. (3)În cazul în care asemenea modificări sau diferenţe schimbă esenţial condiţiile în temeiul cărora a fost emis documentul de înregistrare, certificare ori licenţa, acesta/aceasta este anulat/ă prin decizie a directorului general al ANCEX, iar declararea acestor modificări sau diferenţe poate fi considerată ca o nouă cerere de înregistrare, de certificare ori de licenţă, după caz. (4)Documentele de înregistrare, certificare sau licenţele pentru operaţiuni cu produse militare pot fi anulate de către ANCEX în situaţia în care se constată că informaţiile care au stat la baza emiterii acestora nu mai corespund cu datele înscrise în documentele respective. Art. 103 (1)Notificarea privind refuzul înregistrării, certificării sau al eliberării licenţei ori, după caz, anularea, suspendarea sau retragerea documentelor eliberate se comunică titularului în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei directorului general al ANCEX. (2)Persoana fizică sau juridică poate contesta refuzul înregistrării ori eliberarea licenţei sau, după caz, suspendarea, retragerea, revocarea ori anularea licenţei sau a documentului de certificare ori înregistrare emise în termen de cel mult 30 de zile de la primirea comunicării de la ANCEX, în conformitate cu prevederile legale. Art. 104 (1)În cazul pierderii, deteriorării sau furtului documentului de înregistrare, certificare ori al licenţei, titularul este obligat să notifice ANCEX. (2)În situaţia menţionată la alin. (1), titularul va prezenta ANCEX, după caz, exemplarul deteriorat, dovada publicării anunţului de pierdere în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, sau confirmarea organului de poliţie care cercetează furtul. (3)Prin decizie a directorului general al ANCEX documentul pierdut, deteriorat sau furat se anulează şi se eliberează un nou document duplicat cu conţinut identic cu al celui pierdut, deteriorat sau furat. Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 409 din data de 8 iulie 2013