Ministerul Dezvoltarii Regionale Si Administratiei Publice - 01-07-2013

Document embed NORMATIV din 18 iunie 2013 privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice, indicativ AND 525-2013 CAPITOLUL I: Generalităţi SECŢIUNEA 1: Obiect şi domeniu de aplicare Art. 1 Prezentul normativ reglementează modul de organizare a intervenţiilor pentru combaterea poleiului şi înzăpezirii drumurilor publice, precum şi modul de conducere şi coordonare a acestei activităţi în vederea asigurării viabilităţii drumurilor pe timp de iarnă. Art. 2 Autorităţile administraţiei publice locale vor stabili, în conformitate cu prezentul normativ, modul de intervenţie pentru combaterea poleiului şi înzăpezirii pentru drumurile pe care le au în administrare. SECŢIUNEA 2: Notaţii Art. 3 În înţelesul prezentului normativ, termenii de mai jos se definesc după cum urmează: a)C.N.A.D.N.R. - S.A. - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.; b)D.R.D.P. - direcţia regională de drumuri şi poduri; c)S.D.N. - Secţia de drumuri naţionale; d)D.R. - I.G.P.R. - Direcţia rutieră din Inspectoratul General al Poliţiei Române; e)S.R. - I.P.J. - Serviciul rutier din cadrul inspectoratului de poliţie judeţean; f)I.J.S.U. - inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă; g)A.N.M. - Administraţia Naţională de Meteorologie; h)A.L.D. - administraţia locală a drumurilor; i)C.G.M.B. - Consiliul General al Municipiului Bucureşti; j)C.J. - consiliul judeţean; k)D.N. - drum naţional; l)D.J. - drum judeţean; m)D.C. - drum comunal; n)P.S.I. - paza şi stingerea incendiilor; o)M.Z.A. - media zilnică anuală; p)A.T.B. - autobasculantă; q)C.L. - consiliul local; r)CIC - Centru de întreţinere şi coordonare SECŢIUNEA 3: Prevederi generale Art. 4 Administratorul drumului îşi va organiza atât sistemul de informare şi control asupra stării drumurilor, cât şi modul de pregătire şi acţionare pe timp de iarnă. Art. 5 Conducerea şi coordonarea activităţii de prevenire şi intervenţie pentru combaterea poleiului şi înzăpezirii drumurilor se realizează prin comandamente instituite la nivel central şi teritorial de către administratorul drumului public, aprobate prin ordine şi decizii. Art. 6 Pe timp de viscol, ninsoare abundentă sau alte fenomene meteorologice care pot genera probleme în trafic, se vor lua următoarele măsuri: 1.Administratorul drumului va monta mijloacele de semnalizare rutieră corespunzătoare de restricţionare a circulaţiei şi va informa utilizatorii drumului despre măsurile luate. 2.Utilizatorii vor fi informaţi asupra posibilităţii accesului pe sectorul de drum restricţionat. 3.Aprobarea pentru închiderea temporară a circulaţiei rutiere pe un sector de drum afectat de fenomenele menţionate, pentru drumurile naţionale care asigură legătura cu frontierele, cele care asigură legătura dintre municipiile-reşedinţă de judeţ şi capitală, se dă de către comandamentul central de iarnă la iniţiativa C.N.A.D.N.R. - S.A. şi a D.R. - I.G.P.R., iar pentru celelalte drumuri naţionale de către comandamentele judeţene la iniţiativa D.R.D.P. şi a S.R. - I.P.J. respective. Art. 7 (1)În cazuri de urgenţă, când starea timpului impune închiderea circulaţiei rutiere pe un sector de drum pentru a se evita producerea unor evenimente grave ce ar putea periclita viaţa participanţilor la trafic şi când sistemul de informare existent nu permite luarea operativă a aprobării menţionate la art. 5, şeful S.D.N. împreună cu şeful S.R.-I.P.J. pot opera închiderea circulaţiei cu instalarea mijloacelor de semnalizare corespunzătoare şi a informării participanţilor la trafic. (2)În aceste cazuri, în termenul cel mai scurt posibil, şeful secţiei va informa simultan asupra măsurilor luate conducerea D.R.D.P., dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă al C.N.A.D.N.R. - S.A. şi I.J.S.U., iar şeful S.R. - I.P.J. va informa operativ D.R. - I.G.P.R. asupra măsurilor dispuse. (3)Conducerea D.R.D.P. va informa C.N.A.D.N.R. - S.A. cu privire la măsurile de închidere a circulaţiei rutiere pe autostrăzi şi drumuri naţionale. (4)Ceilalţi administratori de drumuri publice vor proceda în mod similar. Art. 8 În cazul restricţionării/închiderii circulaţiei rutiere pe anumite sectoare de drumuri, reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne din Comandamentul Central de Iarnă informează telefonic Centrul Operaţional de Comandă al Ministerului Afacerilor Interne. Art. 9 Pe timp de viscol, avertizat cu cod galben şi/sau portocaliu, se va interveni doar în situaţia când sunt în pericol vieţi omeneşti sau distrugeri materiale pe reţeaua de drumuri publice. Intervenţia se va efectua din dispoziţia comandamentelor judeţene. Art. 10 (1)Participanţii la trafic au obligaţia să îşi pregătească corespunzător autovehiculele pentru circulaţia pe timp de iarnă. (2)În cadrul programelor comune C.N.A.D.N.R. - S.A. - D.R. - I.G.P.R. se vor prevedea modalităţi concrete de verificare a autovehiculelor din trafic. SECŢIUNEA 4: Terminologie, notaţii, referinţe Art. 11 Terminologia uzuală este cea stabilită prin SR 4032/1 - Lucrări de drumuri. Terminologie, precum şi prin alte standarde conexe lucrărilor de drumuri. Pentru terminologia neutilizată în mod curent în domeniul întreţinerii drumurilor, redăm termenii cu definiţia acestora din Dicţionarul explicativ al limbii române, cu interpretarea şi efectele produse asupra drumurilor, astfel: a)Fenomene meteorologice: precipitaţii - particule de apă lichidă, solidă sau în amestec care cad din nori şi ating suprafaţa solului. Referirile la cantităţile de precipitaţii se fac de regulă la cantitatea de apă căzută în 24 de ore. Se măsoară în milimetri (înălţimea stratului de apă depus pe m2 sau echivalentul în litri. Dacă precipitaţiile sunt solide, se echivalează grosimea stratului de zăpadă, în funcţie de densitatea sa, cu cantitatea de apă corespunzătoare). Definiţii privind forma precipitaţiilor: ploaie - precipitaţie atmosferică sub formă de picături provenite din condensarea vaporilor din atmosferă; burniţă - precipitaţie caracterizată prin picături foarte fine de apă şi foarte apropiate între ele, care cad lent dintr-o pătură noroasă, relativ densă şi în majoritatea cazurilor joasă, care uneori atinge suprafaţa solului sub formă de ceaţă; ninsoare - precipitaţie sub formă de cristale de gheaţă, izolate sau unite între ele: ninsoarea poate fi slabă când fulgii sunt rari ori ninsoarea este măruntă (fulguială), abundentă, când fulgii sunt mari şi deşi, sau normală; lapoviţă - precipitaţie constituită dintr-un amestec de picături de apă şi fulgi de zăpadă care cade la temperaturi în jur de zero grade; grindină - precipitaţie sub formă de particule de gheaţă, fie transparente, fie parţial sau în totalitate opace, de formă sferică, conică sau neregulată; deşi este o formă în care pot cădea precipitaţiile, grindina are aceleaşi reguli de tratare ca şi fenomenele speciale, din cauza pagubelor deosebite pe care le produce; Fenomenele speciale - sunt acelea care au un impact deosebit asupra economiei naţionale, în transport, în agricultură sau industrie. Acestea sunt: ceaţă (pâclă, negură) - suspensie în atmosferă de picături de apă foarte mici, în general de dimensiuni microscopice care reduce vizibilitatea (sub un km) la suprafaţa solului. Ceaţa slabă care nu reduce vizibilitatea sub un km se numeşte aer ceţos; chiciură (promoroacă) - depunere pe obiectele terestre, ca urmare a îngheţării picăturilor de apă supraîncărcate care se lovesc de suprafeţele obiectelor, fie sub acţiunea mişcării lor dezordonate, fie sub acţiunea vântului; măzăriche - precipitaţie atmosferică sub formă de bobiţe de zăpadă sau de gheaţă; brumă - depunere de gheaţă pe obiectele de la sol, cu aspect general cristalin, provenită direct din sublimarea vaporilor de apă conţinuţi în aerul ambient; frecvent bruma se formează după răsăritul sau apusul soarelui, dar la fel de bine şi în cursul nopţii. Pe baze statistice s-a stabilit că fenomenul este obişnuit în intervalul 15 octombrie-20 martie, după 29 martie brumele fiind considerate târzii, iar înainte de 15 octombrie, timpurii; îngheţ la sol - scăderea temperaturii suprafeţei solului sub zero grade în timp ce temperatura în adăpost de regulă rămâne superioară acestui prag şi se datorează înainte de toate radiaţiei nocturne; polei - depunere de gheaţă, compactă şi netedă, în general transparentă, care provine din îngheţarea picăturilor de ploaie sau de burniţă suprarăcite pe obiectele a căror suprafaţă au o temperatură negativă ori puţin mai mare de 0°C. Poleiul de pe sol nu trebuie confundat cu gheaţa la sol (gheţuşca), formată prin unul din următoarele procese: - apa rezultată din precipitaţii lichide, îngheţată ulterior pe suprafaţa solului; - apa provenită din topirea parţială sau totală a stratului de zăpadă care a acoperit solul îngheaţă din nou; - zăpada care acoperă solul devine compactă şi tare (bătătorită şi alunecoasă) datorită circulaţiei rutiere; vânt - mişcare a aerului în raport cu suprafaţa solului, caracterizată prin viteză (tărie) şi direcţie de deplasare care se determină cu instrumente şi repere în teren, iar interpretarea se face conform tabelului Scara Beaufort; viscol - vânt suficient de puternic şi turbulent, care depăşeşte tăria 4 pe scara Beaufort, însoţit ori nu de ninsoare sau care transportă zăpada la suprafaţa solului; când fenomenul este intens şi vizibilitatea verticală este redusă, nu se poate şti dacă este transportată numai zăpada de la sol sau şi ninsoarea. Când se poate determina cu precizie dacă este vorba de zăpada de pe sol şi nu ninsoare, aceasta se va numi zăpadă spulberată şi nu viscolită; vijelie - se caracterizează printr-o variaţie puternică a vântului; viteza vântului creşte brusc (poate depăşi 100 km/h) pentru o perioadă de timp scurt, uneori de ordinul minutelor, însoţită şi de o schimbare a direcţiei, în majoritatea cazurilor la fel de rapidă. Terminarea fenomenului este la fel de bruscă. Vijelia precede sau însoţeşte norii orajoşi; momentul ei de declanşare corespunde cu cel al creşterii bruşte de presiune şi umezeală relative şi de scădere a temperaturii aerului. Cerul capătă un aspect întunecat. Din cauza prafului ridicat de pe sol, vizibilitatea scade mult şi baza norului orajos nu mai este vizibilă. Ca mod de manifestare viscolele pot fi: a)viscolul de sus (viscol sau ninsoare) - este produs de vântul puternic concomitent cu ninsoare, antrenând zăpada în cădere; b)viscolul de jos (viscolul de sol) - este produs de vânt puternic care spulberă zăpada afânată căzută anterior pe suprafaţa solului; c)viscolul general - este determinat de viscolul de sus (căderi de zăpadă), concomitent cu viscolul de jos (antrenarea zăpezii căzută anterior). Ţinând seama de viteza vântului pot fi: a)viscole moderate -- când viteza vântului este cuprinsă între 6 şi 10 m/s; b)viscole tari - când viteza vântului este cuprinsă între 11 şi 16 m/s; c)viscole violente - când viteza vântului este mai mare de 17 m/s; d)furtuni de zăpadă - viscolul general cu o viteză a vântului mai mare de 17 m/s, când transportul zăpezii este foarte intens, iar vizibilitatea este redusă; în cazul viscolelor lucrările de deszăpezire sunt întrerupte; vizibilitate - distanţa maximă până la care un obiect, luat ca punct de reper, rămâne vizibil în condiţii atmosferice date. În legătură cu starea meteo, vizibilitatea se reduce datorită ploii, ceţii, viscolului. Se consideră: - vizibilitate bună - pentru distanţe mai mari de 300 m; - vizibilitate redusă - pentru distanţe cuprinse între 50 m şi 300 m; - vizibilitate foarte redusă - pentru distanţe mai mici de 50 m; zăpadă (omăt, nea, ninsoare) - precipitaţie solidă sub formă de fulgi albi alcătuiţi din cristale de apă îngheţată sau, referitor la existenţa acesteia, strat provenit din aglomerarea acestor fulgi când temperatura solului este sub 0°C; zăpor - îngrămădire de sloiuri de gheaţă, care se formează primăvara într-un punct al unui râu, îndeosebi la coturi sau pe secţiuni de scurgere mai înguste, datorită căreia se produc creşteri de nivel şi inundaţii; zăi - sloiuri de gheaţă care plutesc liber la suprafaţa unei ape; zloată - amestec de apă cu zăpadă format pe partea carosabilă ca urmare a căderii precipitaţiilor sub formă de lapoviţă ori a topirii zăpezii datorată creşterii temperaturilor atmosferice sau acţionării cu materiale chimice. b)Consecinţe ale fenomenelor meteorologice: înzăpezirea - depuneri de zăpadă pe platforma drumului rezultate din ninsori abundente sau viscole antrenând cantităţi mari de zăpadă, unde poziţia drumului faţă de vânt şi profilul transversal favorizează formarea unor grosimi de zăpadă de peste 0,3 m pe sectoare continue sau discontinue; grad de înzăpezire - etalon sau criteriu pentru aprecierea felului în care se produce înzăpezirea. Este influenţat de configuraţia profilului transversal al drumului, poziţia drumului faţă de direcţia vântului, tăria vântului (viteza), volumul de precipitaţii. Exprimă de regulă pericolul de înzăpezire prin factorii care îl determină, dar şi înzăpezirea produsă la un anumit moment din timpul iernii; fenomene de înzăpezire - mod de depunere a zăpezii, cum ar fi: suluri de zăpadă - depuneri repetate dezvoltate pe platforma drumului (parţial sau total), mai înalte spre partea de unde suflă vântul; - depuneri de zăpadă cu grosime aproape constantă pe o lungime de drum. c)Cu privire la desfăşurarea traficului rutier: accident (de circulaţie) - evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii: a)s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori a avut originea într-un asemenea loc; b)a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; c)în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare; d)s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie; asigurarea circulaţiei - ansamblu de măsuri care se iau pentru desfăşurarea circulaţiei, îndepărtarea obstacolelor, îmbunătăţirea condiţiilor de rulare; bariere de dezgheţ - restricţionarea temporară a circulaţiei vehiculelor grele, prin limitarea sarcinii admise pe osie în perioada de dezgheţ pentru a proteja sectoarele de drum sensibile la îngheţ-dezgheţ; blocare - închiderea unei artere de circulaţie, oprirea circulaţiei autovehiculelor datorită aglomerării, diminuării condiţiilor de circulaţie sau a unor accidente de circulaţie; coliziune în lanţ sau carambol - accident rutier în care sunt implicate cel puţin 3 vehicule, circulând în sens opus sau în acelaşi sens; derapare - lunecare necontrolată, întâmplătoare, a autovehiculelor pe suprafaţa carosabilă în special în sens transversal, de regulă influenţată de fenomenele meteorologice; devierea circulaţiei pe ruta ocolitoare - dirijarea circulaţiei pe o altă rută decât pe cea obişnuită. Se folosesc bariere, indicatoare de dirijare şi, după caz, piloţi de circulaţie. devierea circulaţiei în carosabil - închiderea uneia sau a mai multor benzi de circulaţie şi dirijarea circulaţiei în mod succesiv pe o singură bandă; lunecare - mişcare a vehiculelor datorată alunecării roţilor, favorizată de pierderea aderenţei pneurilor la suprafaţa îmbrăcăminţilor rutiere. Se manifestă pe suprafeţe acoperite cu polei, mâzgă, noroi, zăpadă, gheaţă sau substanţe uleioase existente pe partea carosabilă. siguranţa circulaţiei - ansamblu de măsuri care se iau pentru îndepărtarea riscului de accidente de circulaţie, avertizarea unor pericole, semnalarea unor restricţii, dirijare sau coordonare a circulaţiei, creşterea fluenţei circulaţiei; trafic rutier - totalitatea vehiculelor care se deplasează pe un sector de drum într-o perioadă de timp. d)Asigurarea condiţiilor de circulaţie: bază de deszăpezire - unitate operativă de acţiune în timpul iernii, operativitatea constituind şi principalul criteriu de organizare pornind de la importanţa economică şi socială a tronsoanelor de drum pe care le deserveşte. Dispune de personal de informare şi intervenţie, mijloace de intervenţie, spaţii de cazare şi garare, materiale antiderapante, mijloace de informare. Este condusă de un cadru tehnic de specialitate şi cu experienţă. Este subordonată SDN; combaterea înzăpezirii - ansamblu de măsuri pentru diminuarea sau anularea efectului depunerilor de zăpadă pe platforma drumului. Începe cu măsurile de menţinere a circulaţiei în timpul ninsorilor, continuă cu deszăpezirea şi se finalizează cu îndepărtarea zăpezii; combaterea lunecuşului (poleiului) - acţiunea de răspândire de produse chimice: clorură de sodiu, clorură de calciu în stare granulară sau soluţie ori în amestec de materiale granulare (nisip, zgură, cenuşi), pentru îndepărtarea poleiului sau lunecuşului; deszăpezire - curăţarea ori degajarea zăpezii parţial sau pe toată lăţimea părţii carosabile ori a platformei drumului, atunci când stratul de zăpadă depăşeşte 15 cm; îndepărtarea zăpezii - acţiune de curăţare a zăpezii de pe toată platforma drumului, inclusiv a cordoanelor de zăpadă care pot favoriza o altă înzăpezire; nivelul de viabilitate al unui drum sau al unui sector de drum pe timp de iarnă - caracterizează modul de organizare privind programul de lucru, dotarea cu utilaje şi intervalele de timp maxim necesare intervenţiilor; prevenirea înzăpezirii - ansamblu de măsuri care se iau pentru diminuarea sau îndepărtarea tendinţei de înzăpezire: panouri parazăpezi, perdele de protecţie, copertine antiavalanşe, corectarea profilului transversal al drumului, îndepărtarea obstacolelor de pe terenurile limitrofe, patrularea cu utilaje; prevenirea producerii poleiului - măsura de răspândire preventivă a unor produse chimice (clorură de sodiu în stare granulară sau soluţie), când se anunţă condiţii favorabile formării poleiului, cu scopul de a anihila sau de a îndepărta posibilitatea producerii lui; punct de sprijin - subunitate din cadrul sistemului, ale cărei dotări sunt utilizate în perioada de iarnă pentru depozitarea materialelor antiderapante, gararea utilajelor de patrulare, gararea temporară a utilajelor de intervenţie şi cazarea muncitorilor. Face parte din reţeaua de informare, având şi dotările necesare; punct de informare - orice obiectiv al administraţiei drumurilor, al administraţiei de stat, al poliţiei, operatori economici, care pot furniza date sau de la care se pot lua informaţii cu privire la evoluţia vremii ori condiţiile de circulaţie. Modul în care fenomenele meteorologice influenţează traficul rutier Ceaţa - reduce vizibilitatea atmosferică. În condiţii de temperaturi scăzute indiferent de densitate produce chiciură, iar pe suprafaţa îmbrăcăminţilor rutiere condens. Când se manifestă cu caracter general, pe zone geografice mai mari, este anunţată prin buletinele meteorologice. În multe situaţii apare instantaneu sau pe sectoare izolate de drum. Poate fi însoţită de burniţă. Burniţă - este specifică perioadelor de trecere toamnă-iarnă-primăvară. Apare şi în timpul iernii în condiţii de temperaturi pozitive şi presiune atmosferică scăzută. Generează mâzgă sau noroi pe partea carosabilă unde activităţile de pe terenurile limitrofe favorizează transportul de noroi. Când temperatura atmosferică scade spre valori negative, favorizează producerea poleiului. Pe sectoare de drum cu zăpadă pe partea carosabilă produce lunecuş, mărind riscul unor coliziuni sau accidente. Favorizează tasarea zăpezii, creşterea gradului de umiditate al acesteia şi transformarea ei în gheaţă când este tasată şi apare îngheţ brusc. Ajută la reducerea grosimii stratului de zăpadă de pe sol şi la formarea unei cruste la suprafaţa acestuia, reducând efectul vântului de antrenare a zăpezii şi deci riscul de viscol. Dezgheţul - se manifestă în perioada martie-aprilie pe sectoarele de drum ce conţin în patul drumului în zona de îngheţ terenuri argiloase sensibile la îngheţ-dezgheţ, prin scăderea capacităţii portante a structurii rutiere, iar prin efectul circulaţiei grele în această perioadă se produce degradarea puternică a drumului. Ploaia - se manifestă şi în perioada de iarnă când condiţiile atmosferice sunt favorabile. Poleiul provocat de ploaie se produce brusc şi în strat gros. În aceste condiţii măsurile preventive sunt anihilate, iar măsurile de combatere ineficiente. Singura soluţie este oprirea circulaţiei până la încetarea fenomenului. Are efect puternic de spălare a sărurilor de pe partea carosabilă răspândite preventiv sau rămase de la intervenţiile anterioare. În multe cazuri se transformă în ninsoare şi favorizează aderenţa zăpezii pe suprafaţa îmbrăcăminţii rutiere. Are efect distructiv asupra zăpezii. Pe sectoarele unde s-a întârziat acţiunea de deszăpezire apariţia ploii creează dificultăţi la îndepărtarea zăpezii. Ninsoarea - se manifestă în forme variate (vezi definiţie). De regulă, ninsorile în zona de munte sunt abundente, afectând circulaţia rutieră prin acumularea unui strat gros pe partea carosabilă şi într-o perioadă scurtă de timp. În cazul unor grosimi de 15-30 cm se circulă îngreunat, iar când grosimile sunt mai mari, circulaţia autovehiculelor se poate întrerupe. În timpul ninsorii vizibilitatea atmosferică se reduce simţitor. Când temperatura aerului este în jurul limitei de îngheţ, ninsoarea umedă sub acţiunea circulaţiei se tasează şi devine lunecoasă (pod de gheaţă), situaţie în care traficul greu are dificultăţi pe rampe, iar riscul de lunecuş şi derapaj este iminent. Chiciura - nu este periculoasă în timpul formării. Odată cu creşterea temperaturii aerului, fenomenul de formare a chiciurii se întrerupe temporar sau pentru o durată mai mare. În această situaţie chiciura se desprinde de pe obiectele pe care s-a format şi cade pe sol. Pe sectoarele de drum cu plantaţie mare, a cărei coroană se desfăşoară deasupra părţii carosabile, chiciura căzută creează lunecuş, care, fiind prezent numai în dreptul arborilor, surprinde şi conduce la accidente. Viscolul - afectează traficul rutier prin depunerea zăpezii pe platforma drumului. Obstacolele create sub formă de suluri sau straturi continue, ocupând parţial ori în totalitate platforma drumurilor, îngreunează circulaţia rutieră sau o întrerup. Efectul viscolului depinde de poziţia şi înălţimea obstacolelor care favorizează înzăpezirea, de volumul de zăpadă pe care îl poate antrena, de vântul şi de tăria vântului. În această situaţie evoluţia înzăpezirii în timpul viscolului este diferită pe un anumit sector de drum, iar cei care circulă pe reţeaua rutieră în această perioadă pot fi surprinşi şi blocaţi în zăpadă, cu consecinţe grave. Urmările viscolului sunt mai grave pe traseele din zonele de podiş şi subcarpatice prin gradul de înzăpezire, iar în zona de câmpie modul de manifestare face aproape imposibilă deplasarea pe drumurile publice, chiar la primele manifestări ale vântului. În zonele mai grav afectate, durata de întrerupere a circulaţiei este mai mare şi are legătură directă cu procentul din lungimea reţelei de drumuri acoperită cu zăpadă, înălţimea stratului de zăpadă şi densitatea acesteia. SECŢIUNEA 5: Referinţe Art. 12 În prezentul normativ se fac referiri la următoarele: a)Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare b)Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările ulterioare c)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare d)Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările ulterioare e)Hotărârea Guvernului nr. 2.288/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă f)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005 g)Normele metodologice privind condiţiile de închidere a circulaţiei şi de instituire a restricţiilor de circulaţie în vederea executării de lucrări în zona drumului public şi/sau pentru protejarea drumului, aprobate prin Ordinul ministrului de interne şi al ministrului transporturilor nr. 1.112/411/2000 h)Normele tehnice privind stabilirea clasei tehnice a drumurilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 46/1998 i)SR 1848-1: 2011 - Semnalizare rutieră. Indicatoare şi mijloace de semnalizare rutieră. Clasificare, simboluri şi amplasare j)Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţiile 1975, 2002 şi 2009 - Definiţii k)STAS 4032/1-2001 - Lucrări de drumuri. Terminologie l)NE 030-2004 - Normativ privind condiţiile tehnice şi metodologia de testare a materialelor antiderapante şi a fondanţilor chimici utilizaţi pentru întreţinerea drumurilor pe timp de iarnă. CAPITOLUL II: Organizarea intervenţiilor pentru asigurarea circulaţiei rutiere în perioada de iarnă Art. 13 Pentru asigurarea circulaţiei rutiere în timpul iernii, administratorul drumurilor publice va stabili următoarele măsuri: a)măsuri pregătitoare (reparaţii asfaltice, colmatări, montare panouri parazăpezi, tăiat cavalieri, inclusiv întocmirea programelor comune la nivel central, între C.N.A.D.N.R. - S.A. - D.R. - I.G.P.R.); b)măsuri de prevenire a poleiului şi înzăpezirii; c)măsuri de deszăpezire; d)întocmirea anuală a programelor comune la nivel central, între C.N.A.D.N.R. - S.A. - D.R. - I.G.P.R., cu termen 1 octombrie, iar în plan teritorial, între serviciile de poliţie rutieră şi secţiile de drumuri naţionale/consiliile judeţene, respectiv consiliile locale, cu termen 15 octombrie. Art. 14 Administratorul drumurilor va lua măsurile de organizare a intervenţiilor pe timp de iarnă, care constau în: a)stabilirea nivelurilor de viabilitate a drumurilor (conform modelului prezentat în anexa nr. 1), de intervenţie şi dotare a unităţilor operative de acţiune pe timp de iarnă; b)elaborarea programului pregătirilor pentru iarnă; c)întocmirea planului operativ de acţiune pe timpul iernii; d)organizarea unităţilor operative de acţiune. Art. 15 Unităţile de administrare a drumurilor publice vor analiza şi clasifica în fiecare an reţeaua aferentă pe niveluri de viabilitate şi vor stabili nivelurile de intervenţie în conformitate cu tabelul nr. 1. Propunerile vor fi înaintate administratorului drumului până la data de 15 iunie în vederea aprobării şi retransmiterii la unităţile de administrare. Art. 16 În funcţie de nivelul de viabilitate şi de intervenţie pe timp de iarnă, administratorul drumurilor prin unităţile de administrare va organiza unităţile operative de acţiune (bazele de deszăpezire, punctele de sprijin şi de informare) şi le va dota cu utilaje şi echipamente de intervenţie, respectând prevederile din tabelul nr. 2. Art. 17 (1)În baza nivelului de viabilitate şi de intervenţie pe timp de iarnă aprobat, unităţile de administrare a drumurilor publice vor întocmi şi transmite administratorului drumurilor publice până la data de 15 iulie planurile operative de acţiune pe timpul iernii, care vor fi analizate şi aprobate până la data de 1 august. (2)Planul operativ de acţiune pe timpul iernii se întocmeşte pe perioada 20 octombrie anul curent - 31 martie anul viitor, conform anexei nr. 2, şi va avea ca anexe următoarele: 1.Centralizatorul materialelor chimice şi antiderapante, al carburanţilor pe baze de deszăpezire şi secţii prevăzute în Planul de acţiune pe timpul iernii, conform anexei nr. 2.1; 2.Centralizatorul utilajelor şi mijloacelor de transport prevăzute în Planul operativ de acţiune în timpul iernii, conform anexei nr. 2.2; 3.Centralizatorul bazelor de deszăpezire şi al punctelor de sprijin pe zone climaterice, conform anexei nr. 2.3; 4.Lista sectoarelor de drum care se vor apăra cu panouri parazăpezi şi perdele forestiere de protecţie pe timpul iernii, conform anexei nr. 2.4; 5.Lista mijloacelor de comunicare ce vor funcţiona pe timpul iernii, conform anexei nr. 2.5; 6.Lista subunităţilor (secţiilor) din cadrul D.R.D.P. (A.L.D.), cu adresa unităţii, şeful unităţii şi numerele de telefon de la serviciu, conform anexei nr. 2.6; 7.Lista bazelor de deszăpezire, cu adresa unităţii, şeful bazei şi numerele de telefon de la serviciu şi de acasă, conform anexei nr. 2.7; 8.Lista indicatoarelor rutiere fixe şi mobile specifice semnalizării rutiere pe timp de iarnă, conform anexei nr. 2.8; 9.Necesarul de carburanţi, materiale pentru combaterea poleiului şi înzăpezirii, dotări, conform anexei nr. 2.9, care se găseşte în Planul operativ de acţiune pe timpul iernii de la secţie şi baze; 10.Lista sectoarelor de drum pe care se acţionează numai cu materiale antiderapante (nisip şi zgură), conform anexei nr. 2.10; 11.Lista mijloacelor de semnalizare mobile necesare închiderii temporare a circulaţiei rutiere pe sectoarele de drumuri blocate, conform anexei nr. 2.11; 12.Centralizator cu personalul muncitor necesar pentru însoţirea autovehiculelor angrenate în activitatea de deszăpezire şi în alte activităţi specifice sezonului de iarnă pe baze şi puncte de sprijin (anexa nr. 8). Clasificarea drumurilor pe niveluri de intervenţie (N.I.) după nivelurile de viabilitate în timpul iernii Tabelul nr. 1

Nr. crt.

Niveluri de viabilitate

Niveluri de intervenţie

Încadrarea drumurilor publice pe niveluri de viabilitate în timpul iernii, în funcţie de:

Clasa tehnică

Importanţa economică şi administrativă a drumurilor

1

NIVELUL I

N.I.1

I, II şi o parte din III MZA > 8000

Autostrăzile, drumurile publice cu 4 benzi de circulaţie, drumurile publice cu două benzi de circulaţie, care leagă capitala de municipiile-reşedinţă de judeţ şi cele care leagă municipiile de municipiile-reşedinţă de judeţ

Drumurile publice (naţionale, judeţene sau comunale), care asigură legătura cu gările, porturile, aeroporturile, punctele de trecere a frontierei sau care condiţionează aprovizionarea centrelor economice importante cu materii prime, alimente sau forţa de muncă şi drumurile naţionale ce leagă staţiunile turistice

2

NIVELUL II

N.I.2

IV şi restul drumurilor din clasa tehnică III MZA 750-8000

Restul drumurilor naţionale care fac parte din clasa tehnică III şi drumurile judeţene care asigură legătura cu centrele de comună

3

NIVELUL III

N.I.3

V

MZA < 750

Restul drumurilor publice care trebuie menţinute în stare de viabilitate

4

NIVELUL IV

N.I.4

MZA < 500

Sectoarele de drumuri publice cu trafic redus de vehicule

Formaţia de utilaje şi echipamente corespunzătoare nivelurilor de intervenţie Tabelul nr. 2

Nivel de intervenţie

Formaţie de autoutilaje

Nr. buc.

*Km echivalenţi

N.I.1

**Utilaj multifuncţional cu tracţiune integrală, echipat cu:

- Lamă pentru zăpadă, având L = min. 2,8 m, H cu ridicătura = min. 1 m

Sistem de rotaţie stânga-dreapta şi/sau

Plug universal cu geometrie variabilă, cu două lame mobile ce permit poziţionarea acestora sub unghiuri diferite (ascuţit, obtuz, 180 grade)

L = min. 2,5 m, H = min. 1,1 m

- Turbofreză L = 2,2 m cap. = min. 3.300 m3/oră, înălţime cuţit H = min. 1,6 m (numai în zonele înzăpezibile);

- Răspânditor cu cap. min. 3 m3, montat pe şasiul maşinii de bază

- Instalaţie de preumectare cu cap. min. 800 l (numai acolo unde există instalaţie de clorură de calciu);

- Perie mecanică frontală L = min. 2,1 m (1 buc./Baza)

- Cablu/Bară rigidă de remorcare autovehicule, cu masa totală <= 12 t

- Echipamentele trebuie să fie acţionate de la pupitre montate în cabina autovehiculelor

2

40-60

Tractor de mare capacitate cu tracţiune integrală, având min. 250 CP şi echipat cu:

- Lamă pentru zăpadă, având L = min. 2,8 m, H cu ridicătura = min. 1 m

Sistem de rotaţie stânga-dreapta şi/sau

Plug universal cu geometrie variabilă, cu două lame mobile ce permit poziţionarea acestora sub unghiuri diferite (ascuţit, obtuz, 180 grade)

la cerere

Bază de deszăpezire

**ATB având formula roţilor 4x4, 6x4 sau 8x4 şi sarcina utilă de min. 10.000 kg, echipate cu:

- Lamă L min. 2,8 m, H = cu ridicătura min. 1 m

Sistem de rotaţie stânga-dreapta

- RSP cap. min. 6 m3 opţional instalaţie de preumectare

- Cablu/Bară rigidă de remorcare autovehicule cu masa totală <= 12 t

- Echipamentele trebuie să fie acţionate de la pupitre montate în cabina autovehiculelor

2

20-25 - Autostradă

2

30-50 - DN

Autofreză

- Tracţiune integrală

- Cap. min. 5.000 m3/oră

2 la cerere

S.D.N. (Notă: Pentru SDN care au în administrare sectoare de autostradă este necesară încă o autofreză)

Buldoexcavator având tracţiune integrală, dotat cu cupă frontală de min. 0,8 m3 şi/sau plug

1 la cerere

Baza de deszăpezire/Pct. sprijin

Încărcător frontal pe pneuri, având cupa de min. 2 m3

1

Bază de deszăpezire/Pct. Sprijin

3

100 - Autostradă

***Autoremorcher cu masa max. admisă de min. 26 t, având formula roţilor min. 8x4, dotat cu instalaţii speciale pentru tractare şi remorcare autotrenuri:

- Cabestan

- Troliu

- Braţ special pentru ridicat cu sarcina min. 8,5 tf

la cerere

S.D.N./C.J./C.L.

Autoutilitară cu cabina dublă, având:

- 5-7 locuri

- Sarcina utilă min. 750 kg

- Panou special de semnalizare pentru închiderea circulaţiei

la cerere

Bază de deszăpezire

Autoturism de teren 4x4,5 locuri, cu sarcină utilă min. 800 kg, având caroseria mixtă pentru persoane şi materiale, cu panou special de semnalizare pentru închiderea circulaţiei

1

CIC Autostradă

Staţie preparare CaCl2

1

CIC Autostradă

1 la cerere

Baza de deszăpezire

***Autogreder având putere motor min. 160 CP

1 la cerere

S.D.N./C.J./C.L.

***Automacara min. 40 tone

la cerere şi 1 permanent în zonele cu risc mare de accidente

S.D.N./C.J./C.L.

N.I.2.

**Utilaj multifuncţional cu tracţiune integrală, echipat cu:

- Lamă pentru zăpadă, având L = min. 2,8 m, H cu ridicătura = min. 1 m

Sistem de rotaţie stânga-dreapta şi/sau

Plug universal cu geometrie variabilă, cu două lame mobile ce permit poziţionarea acestora sub unghiuri diferite (ascuţit, obtuz, 180 grade)

L = min. 2,5 m, H = min. 1,1 m

- Turbofreză L = 2,2 m, cap. = min. 3.300 m3/oră, înălţime cuţit H = min. 1,6 m (numai în zonele înzăpezibile);

- Răspânditor cu cap. min. 3 m3, montat pe şasiul maşinii de bază

- Instalaţie de preumectare cu cap. min. 800 l (numai acolo unde există instalaţie de clorură de calciu)

- Perie mecanică frontală L = min. 2,1 m (1 buc./Baza)

- Cablu/Bară rigidă de remorcare autovehicule cu masă totală <= 12 t

- Echipamentele trebuie să fie acţionate de la pupitre montate în cabina autovehiculelor

2

40-60

Tractor de mare capacitate, cu tracţiune integrală, având min. 250 CP şi echipat cu:

- Lamă pentru zăpadă, având L = min. 2,8 m, H cu ridicătura = min. 1 m

Sistem de rotaţie stânga-dreapta şi/sau

Plug universal cu geometrie variabilă, cu două lame mobile ce permit poziţionarea acestora sub unghiuri diferite (ascuţit, obtuz, 180 grade)

la cerere

Bază de deszăpezire

**ATB având formula roţilor 4x4, 6x4 sau 8x4 şi sarcina utilă de min. 10.000 kg, echipate cu:

- Lamă L min. 2,8 m, H = cu ridicătura min. 1 m

Sistem de rotaţie stânga-dreapta

- RSP cap. min. 6 m3 opţional instalaţie de preumectare

- Cablu/Bară rigidă de remorcare autovehicule, cu masa totală <= 12 t

- Echipamentele trebuie să fie acţionate de la pupitre montate în cabina autovehiculelor

2

50

***Autofreză

- Tracţiune integrală

- Cap. min. 5.000 m3/oră

2 la cerere

S.D.N./C.J./C.L.

Buldoexcavator având tracţiune integrală, dotat cu cupă frontală de min. 0,8 m3 şi/sau plug

1 la cerere

Bază de deszăpezire/Pct. sprijin

Încărcător frontal pe pneuri, având cupa de min. 2 m3

1

Bază de deszăpezire/Pct. sprijin

***Autoremorcher cu masa max. admisă de min. 26 t, având formula roţilor min. 8x4, dotat cu instalaţii speciale pentru tractare şi remorcare autotrenuri:

- Cabestan

- Troliu

Braţ special pentru ridicat cu sarcina min. 8,5 tf

la cerere

S.D.N./C.J./C.L.

Autoutilitară cu cabină dublă având:

- 5-7 locuri

- Sarcina utilă min. 750 kg

- Panou special de semnalizare pentru închiderea circulaţiei

la cerere

Bază de deszăpezire

Staţie preparare CaCl2

la cerere

S.D.N.

***Autogreder având putere motor min. 160 CP

1 la cerere

S.D.N./C.J./C.L.

***Automacara min. 40 tone

la cerere

S.D.N./C.J./C.L.

N.I.3.

**ATB având formula roţilor 4x4, 6x4 sau 8x4 şi sarcina utilă de min. 10.000 kg, echipate cu:

- Lamă L min. 2,8 m, H = cu ridicătura min. 1 m

Sistem de rotaţie stânga-dreapta

- RSP cap. min. 6 m3 opţional instalaţie de preumectare

- Cablu/Bară rigidă de remorcare autovehicule, cu masa totală <= 12 t

- Echipamentele trebuie să fie acţionate de la pupitre montate în cabina autovehiculelor.

1 şi 1 la cerere

50

Tractor de mare capacitate cu tracţiune integrală, având min. 250 CP şi echipat cu:

- Lamă pentru zăpadă, având L = min. 2,8 m, H cu ridicătura = min. 1 m

Sistem de rotaţie stânga-dreapta şi/sau

Plug universal cu geometrie variabilă, cu două lame mobile ce permit poziţionarea acestora sub unghiuri diferite (ascuţit, obtuz, 180 grade)

la cerere

Bază de deszăpezire

Autofreză

- Tracţiune integrală

- Cap. min. 5.000 m3/oră

la cerere

Bază de deszăpezire

Încărcător frontal pe pneuri, având cupa de min. 2 m3

1

Bază de deszăpezire

Buldoexcavator având tracţiune integrală, dotat cu cupă frontală de min. 0,8 m3 şi/sau plug

la cerere

Bază de deszăpezire

Autoutilitară cu cabină dublă având:

- 5-7 locuri

- Sarcina utilă min. 750 kg

- Panou special de semnalizare pentru închiderea circulaţiei

la cerere

Bază de deszăpezire

***Autogreder având putere motor min. 160 CP

1 la cerere

S.D.N./C.J./C.L.

***Automacara min. 40 tone

1 la cerere

S.D.N./C.J./C.L.

* 1 Km echivalent = 7.000 m2.

** Administratorul drumului poate înlocui în raport de 1/1 utilajul multifuncţional cu ATB acolo unde condiţiile meteo climatice şi încadrarea drumurilor publice pe niveluri de viabilitate în timpul iernii permit acest lucru.

*** Administraţiile de drumuri publice, altele decât cele care au în administrare drumurile naţionale şi autostrăzile, îşi pot stabili singure numărul utilajelor "la cerere". Administraţiile de drumuri publice, altele decât cele care au în administrare drumurile naţionale şi autostrăzile, pot suplimenta lista cu numărul de utilaje necesare activităţii de deszăpezire în funcţie de condiţiile meteo specifice zonei.

Art. 18 Administratorul drumului poate efectua modificări ale structurii formaţiei de utilaje de la o subunitate în funcţie de condiţiile hidrologice şi climatice ale sectoarelor de drum din administrare. Art. 19 (1)Programul pregătirilor în vederea iernii se elaborează de către unităţile teritoriale de administrare a drumurilor publice şi va cuprinde ansamblul de măsuri necesare/cantităţile de lucrări estimate şi termenele de realizare pentru pregătirea unităţilor operative de acţiune pe timpul iernii (baze de deszăpezire, puncte de sprijin şi de informare, spaţii de cazare, de garare utilaje, spaţii pentru parcaje). (2)În vederea pregătirii pentru iarnă a unităţilor operative de acţiune pe timpul iernii se vor face din timp verificări pe teren referitoare la starea clădirilor, instalaţiilor electrice, de alimentare cu apă, sanitare şi canalizare, de încălzire, a mijloacelor de informare de radiotelefonie meteorologică, starea cazarmamentului, echipamentelor de PSI şi protecţie, a depozitelor de carburanţi, lubrifianţi, materiale antiderapante sau chimice în urma cărora se vor stabili măsurile necesare în scopul creării unor condiţii corespunzătoare desfăşurării operative a activităţii unităţilor pe toată durata iernii. (3)Punerea în ordine a unităţilor operative de acţiune pe timpul iernii se va încheia: - până la 20 octombrie pentru zonele climaterice reci; - până la 1 noiembrie pentru celelalte zone climaterice. (4)Programul pregătirilor în vederea iernii constă în: - apărarea drumurilor cu panouri parazăpezi sau cu perdele forestiere de protecţie; - revizuirea şi repararea utilajelor, a echipamentelor şi mijloacelor de transport prevăzute în programul de iarnă, inclusiv a spaţiilor de cazare, de garare utilaje, parcare; - aprovizionarea cu materiale pentru prevenirea şi combaterea poleiului şi înzăpezirii; pregătirea, completarea şi revizuirea spaţiilor de depozitare, stabilirea sectoarelor de drum pe care se acţionează numai cu materiale antiderapante; - instruirea personalului; - organizarea reţelei de coordonare operativă şi informare; - asigurarea necesarului de indicatoare rutiere şi mijloace de semnalizare rutieră pentru închiderea, la nevoie, a sectoarelor de drum înzăpezite; - încheierea contractului cu A.N.M. pentru furnizarea informaţiilor meteo. Art. 20 (1)Lista sectoarelor de drumuri înzăpezibile se va evidenţia conform anexei nr. 3, iar lista sectoarelor de drum ce vor fi apărate cu panouri de parazăpezi şi perdele forestiere de protecţie, numărul rândurilor şi lungimea acestora se vor evidenţia conform anexei nr. 2.4; lista va fi aprobată de administratorul drumului, aceasta făcând parte integrantă din planul operativ de acţiune pe timp de iarnă al unităţilor respective. (2)Panourile de parazăpezi ce urmează a fi folosite pentru apărarea drumurilor vor fi revizuite, reparate şi depozitate corespunzător, iar montarea lor se va face în funcţie de disponibilizarea terenurilor, având termen 1 decembrie. (3)Termenele de montare vor fi depuse odată cu planul operativ aprobat la Comandamentul Central de Iarnă, în vederea acordării sprijinului necesar unităţilor de drumuri, în relaţiile cu proprietarii terenurilor pe care acestea urmează să se monteze. Art. 21 (1)Utilajele şi echipamentele specifice pentru deszăpezirea drumurilor, prevenirea şi combaterea poleiului şi înzăpezirii se vor prezenta în unităţile operative de acţiune gradual, în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice, până la: - 20 octombrie pentru zonele climaterice reci; - 1 noiembrie pentru celelalte zone climaterice. (2)Termenele pot fi modificate în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice, la iniţiativa administratorului teritorial, cu aprobarea D.R.D.P. Art. 22 (1)Aprovizionarea cu materiale se va desfăşura astfel: materiale antiderapante (concasate cu granulozitate 0-8 mm cu sortul 0-1 mm sub 10%); - în funcţie de necesităţi acolo unde este cazul, pentru drumurile aflate în administrarea autorităţilor locale ale drumurilor; materiale chimice (sare cu granulozitate 0-8 mm, soluţie de sare, clorură de calciu); - 35% din cantitatea necesară până la 1 noiembrie; - 50% din cantitatea necesară până la 1 decembrie; - 75% din cantitatea necesară până la 31 decembrie; - completare până la 100%, în funcţie de condiţiile meteo şi de stocuri. (2)Acolo unde se acţionează cu amestec de material antiderapant şi sare, proporţia recomandată a amestecului este de 1:1, conform "Normativ privind condiţiile tehnice şi metodologia de testare a materialelor antiderapante şi a fondanţilor chimici utilizate pentru întreţinerea drumurilor pe timp de iarnă" indicativ NE 030-2004. (3)Pentru reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi administratorul drumului va acţiona pentru prevenirea şi combaterea poleiului şi înzăpezirii numai cu materiale chimice (sare cu granulozitate 0-8 mm, soluţie de sare, clorură de calciu etc.). Materialele antiderapante (cantităţile şi locurile de depozitare) vor fi asigurate în stocuri minimale prevăzute în Planul operativ pe timp de iarnă, urmând ca acestea să fie folosite numai acolo unde nu pot fi asigurate materialele chimice. Art. 23 Cantităţile de carburanţi (benzină, motorină) pentru minimum 14 zile de acţionare la utilaje proprii se vor stabili în funcţie de numărul autovehiculelor şi autoutilajelor din fiecare unitate de administrare, iar stocurile se vor menţine la acest nivel prin completarea pe toată perioada iernii. Art. 24 Se va organiza reţeaua de coordonare operativă şi informare până la 15 octombrie, prin care se vor stabili: - posturile telefonice de la unităţile proprii şi de la alte unităţi amplasate de-a lungul drumurilor, inclusiv programul de serviciu pentru informare; - personalul pentru coordonare şi informare, în funcţie de nivelul de viabilitate pe timp de iarnă, la fiecare unitate de administrare şi punct de informare, de pe reţea şi la unităţi şi dispecerate. Art. 25 (1)Întreg personalul din cadrul unităţilor de administrare şi punctelor de informare va fi instruit corespunzător pe baza activităţii pe care o va desfăşura şi va cuprinde: perioada de instruire, locul unde se va efectua instructajul şi responsabilul cu instruirea. (2)Instruirea pe specialităţi, pe linie de protecţie a muncii şi PSI, se va face în conformitate cu prevederile din metodologia de aplicare a prezentului normativ la data prezentării în unităţile de administrare pentru toate categoriile de personal (propriu sau închiriat) care participă la activităţile specifice pe timp de iarnă. Art. 26 Informările şi prognozele meteo primite de la A.N.M. se vor transmite de administratorii drumurilor la unităţile de administrare. Art. 27 (1)Pentru verificarea pregătirii acţiunilor pe timp de iarnă se vor institui comisii la nivelul administratorilor drumurilor publice. Comisiile constituite au sarcina să verifice pregătirea acţiunilor pentru iarnă, conform programelor întocmite. (2)În perioada 1 noiembrie-30 noiembrie aceste comisii vor verifica obligatoriu stadiul pregătirilor de iarnă la fiecare unitate de administrare. Rezultatul acestor verificări se consemnează într-un proces-verbal-tip, conform anexei nr. 4, în care se înscrie, după caz, dacă unitatea verificată este pregătită sau nu pentru iarnă, stabilindu-se termene pentru fiecare problemă nerezolvată. Aceste termene nu pot depăşi cu mai mult de 10 zile termenul final de pregătire al unităţilor de administrare. Art. 28 Calendarul privind îndeplinirea sarcinilor referitoare la pregătirea activităţii pe timpul iernii este prezentat în anexa nr. 5 şi este obligatoriu pentru toţi administratorii de drept ai drumurilor publice. CAPITOLUL III: Prevenirea şi combaterea poleiului şi înzăpezirii drumurilor şi apărarea acestora împotriva degradării pe timp de dezgheţ Art. 29 Caracteristicile generale ale fiecărui nivel de intervenţie sunt prezentate în tabelul nr. 3 şi sunt obligatorii pentru toţi administratorii drumurilor publice. Intervalele de timp maxim necesare pentru intervenţiile menţionate sunt prezentate în tabelul nr. 3, ele putând fi depăşite numai în cazuri excepţionale (viscole de durată sau viscole repetate, perturbarea acţiunii de deszăpezire produsă de blocarea vehiculelor pe drum ale căror date se vor consemna în registrele de activitate la fiecare unitate de administrare din care să rezulte perioada de prelungire etc.). Art. 30 (1)Prevenirea înzăpezirii drumurilor se realizează prin patrularea cu utilaje. Această acţiune se desfăşoară în timpul ninsorilor liniştite sau când viscolele sunt slabe (tăria vântului sub 30 km/oră), iar zăpada spulberată nu poate imobiliza utilajele pe drum. În cazul în care tăria vântului creşte peste valoarea menţionată şi zăpada este spulberată în cantităţi din ce în ce mai mari, acţiunea de patrulare încetează şi utilajele se retrag, lucrând până la baza de reşedinţă sau, dacă nu este posibil, până la prima localitate de pe traseu, în scopul menţinerii condiţiilor de circulaţie pentru autoturisme, autobuzele sau autocamioanele care sunt cuprinse de viscol. (2)În această situaţie bazele de deszăpezire adiacente vor fi anunţate pentru a lua măsuri de închidere a circulaţiei în zone de viscol. Măsura se va lua cu sprijinul organelor de poliţie şi se aduce la cunoştinţa publică prin buletine rutiere speciale cu recomandarea de a nu se pleca în cursă spre zonele respective. (3)Formaţia de patrulare este condusă de un tehnician şi însoţită de un autocamion, care transportă carburanţi şi lubrifianţi în cantităţi suficiente pentru a asigura alimentarea pe drum a utilajelor în timpul acţiunii. (4)Utilajele din cadrul formaţiei vor lucra decalat în profil transversal pentru a cuprinde cel puţin o bandă de circulaţie. (5)Având în vedere faptul că prin patrulare zăpada este adunată în cordoane către marginile platformei, formaţiile de utilaje vor fi completate cu echipamente turbofreză, care pot fi folosite şi pentru înlăturarea zăpezii adunate în faţa parapeţilor. (6)În zonele cu viscole frecvente nu se admite menţinerea cordoanelor de zăpadă pe platforma drumului, degajându-se mai întâi partea corespunzătoare direcţiei vântului dominant. (7)Utilajele folosite la patrulare sunt în general utilaje cu lamă (autogreder etc.) sau autovehicule la care se montează în faţă lamă metalică (utilaje multifuncţionale cu tracţiune integrală, buldoexcavatoare, autobasculante, tractoare rutiere etc.). De preferinţă, lamele vor fi dotate cu cuţite de cauciuc cu inserţie metalică. (8)Mai pot fi folosite în acţiunea de patrulare: autostropitoare cu lamă în faţă şi perie mecanică, tractoare rutiere cu perie mecanică şi altele. (9)Ninsoarea liniştită în grosime de 10-20 cm de zăpadă produce îngreunarea circulaţiei, iar la o grosime de zăpadă de peste 20 cm se poate lua măsura de închidere a circulaţiei. (10)Cel mai eficient utilaj de patrulare este autovehiculul cu lamă orientabilă, care este caracterizat prin mobilitatea mare a lamei, viteză de lucru ridicată şi are avantajul că de la o anumită viteză (de regulă peste 30 km/oră) aruncă lateral zăpadă de pe platforma drumului. Raza de acţiune a acestora este de 30-50 km în funcţie de dificultăţile traseului, de frecvenţa şi abundenţa ninsorilor. (11)Pentru zonele de munte, lama va fi montată pe autovehicule lestate cu cel puţin două osii motoare. (12)În cazul în care pentru un sector de drum sunt repartizate două sau mai multe autovehicule cu lamă, ele pot lucra independent, plecarea în cursă va fi decalată în funcţie de lungimea sectorului de drum, viteza de lucru şi abundenţa ninsorii. În acest fel se poate realiza un circuit închis asigurând prezenţa continuă a utilajului pe drum. Autovehiculele cu lamă vor fi dotate cu telefon sau staţie emisie-recepţie pentru a asigura şi informa operativ asupra condiţiilor de circulaţie pe drumuri. (13)Celelalte mijloace de patrulare arătate, care au viteze de lucru reduse (10-20 km/h), dar apropiate, vor fi folosite în formaţii, pe sectoare de drum sub 30 km lungime. (14)Alegerea formaţiilor de lucru se face ţinând cont de caracterul climatic, lungimea drumului, dificultăţile şi nivelul de intervenţie ale sectorului de drum respectiv. (15)În cazul în care tăria vântului în timpul viscolului depăşeşte 30 km/h, iar zăpada spulberată se depune în urma utilajelor de deszăpezire, făcând ineficientă activitatea acestora, se va înceta acţiunea de patrulare sau deszăpezire până la încetarea viscolului. (16)Numai în situaţii cu totul excepţionale, când sunt în pericol vieţi omeneşti, datorită surprinderii pe drum a unor autovehicule sau a unor utilaje de deszăpezire, la solicitarea comandamentului judeţean de deszăpezire, se va putea interveni cu autofreze echipate corespunzător, având asigurată obligatoriu legătura radiotelefonică cu baza de plecare. (17)În lipsa autofrezelor se vor solicita prin comandamentul judeţean de deszăpezire alte mijloace de intervenţie corespunzătoare. De asemenea, un autocamion de însoţire va asigura rezerva de carburanţi pentru cel puţin 24 de ore de lucru, inclusiv personalul de schimb necesar. (18)Pentru asemenea acţiuni se va obţine aprobarea D.R.D.P., respectiv a comandamentului judeţean de deszăpezire, care vor fi informate pe parcurs asupra desfăşurării operaţiunii de salvare. Art. 31 (1)Combaterea poleiului şi înzăpezirii se face utilizând atât materiale antiderapante, cât şi fondanţi chimici. (2)Amestecurile trebuie să fie omogene, iar răspândirea lor cât mai uniformă pe suprafaţa părţii carosabile. (3)Utilizarea sării este eficientă numai pentru temperaturi la suprafaţa carosabilului mai mari de - 7°C. (4)Sarea pură se va utiliza numai pe îmbrăcăminte bine etanşeizată doar cu avizul administratorului drumului public. (5)Pentru temperaturi mai scăzute se va utiliza clorura de calciu sau fondanţi chimici echivalenţi. Art. 32 Pe timp de iarnă este permisă răspândirea manuală de materiale antiderapante şi fondanţi chimici, numai pe suprafeţe foarte mici, acolo unde nu au acces utilajele prevăzute cu răspânditor de material antiderapant, pe poduri, pasaje, podeţe, diguri etc. Caracteristici generale şi intervale de timp maxim necesare, corespunzătoare fiecărui nivel de intervenţie pe drumuri Tabelul nr. 3

Nr. crt.

Nivel de intervenţie

Caracteristicile generale ale fiecărui nivel de intervenţie

Interval de timp admis intervenţiilor pe drumuri

Deszăpezirea drumului pe minimum o bandă de circulaţie pe sens

Deszăpezirea drumului pe toată partea carosabilă

Curăţarea zăpezii de pe platforma drumului

(asigurarea circulaţiei pe toată partea carosabilă)

Răspândirea materialelor chimice în amestec cu antiderapante

Răspândirea preventivă de materiale chimice

Răspândirea pentru combaterea poleiului şi înzăpezirii

0

1

2

3

4

5

6

7

1

N.I.1

- Asigurarea unei informări permanente asupra viabilităţii şi coordonarea operativă a intervenţiilor

- Dotarea cu utilaje suficiente şi organizarea lucrului permanent al acestora

- Prioritate în intervenţie

- Asigurarea răspândirii preventive de materiale antiderapante continuu şi prioritar

- Prevenirea înzăpezirii drumurilor se realizează prin patrularea cu autoutilaje. Această acţiune se desfăşoară permanent în timpul ninsorilor, precum şi al viscolelor slabe (viteza vântului mai mică de 30 km/h) cu utilajele prevăzute pentru această activitate.

8 ore după încetarea viscolului sau a ninsorii viscolite

24 de ore după încetarea viscolului sau a ninsorii viscolite

maximum două zile

Când prognoza meteorologică generală sau mijloacele de detectare locale indică posibilitatea apariţiei poleiului, gheţii sau a ninsorii şi în perioada în care se manifestă variaţii de temperatură (+ ziua şi - noaptea)

maximum 3 ore de la semnalarea fenomenului

2

N.I.2

- Asigurarea unei informări permanente asupra viabilităţii şi coordonarea operativă a intervenţiilor

- Dotarea cu utilaje suficiente independent de nivel I şi organizarea lucrului permanent al acestora

- Asigurarea răspândirii preventive a materialelor antiderapante tratate cu antiaglomerant

- Prevenirea înzăpezirii drumurilor se realizează prin patrularea cu autoutilaje. Această acţiune se desfăşoară permanent în timpul ninsorilor, precum şi al viscolelor slabe (viteza vântului mai mică de 30 km/h) cu utilajele prevăzute pentru această activitate.

12 ore după încetarea viscolului sau a ninsorii viscolite

36 de ore după încetarea viscolului sau a ninsorii viscolite

Maximum 3 zile

Idem

maximum 5 ore de la semnalarea fenomenului

3

N.I.3

- Asigurarea unei informări permanente

- Se pot folosi şi utilaje repartizate nivelurilor I şi II

- Prevenirea înzăpezirii drumurilor se realizează prin patrularea cu autoutilaje. Această acţiune se desfăşoară permanent în timpul ninsorilor, precum şi al viscolelor slabe (viteza vântului mai mică de 30 km/h) cu utilajele prevăzute pentru această activitate.

16 ore

48 de ore

Maximum 4 zile

Idem

maximum 7 ore de la semnalarea fenomenului

4

N.I.4

Organizarea activităţii de iarnă şi a informării, fără prioritate, numai în cazul necesităţii asigurării circulaţiei pe sectoarele de drum respective

-

-

-

-

-

Art. 33 Se interzice tractarea de către utilajele de deszăpezire a vehiculelor rămase pe drum, cu excepţia celor singulare, care împiedică acţiunea de deszăpezire. Art. 34 Utilajele utilizate pentru combaterea poleiului şi înzăpezirii şi de însoţire vor fi dotate cu semnale speciale luminoase de avertizare cu lumină galbenă, montate astfel încât să fie vizibile din toate direcţiile. Acestea vor funcţiona numai în timpul acţiunii sau al deplasării spre locul de acţiune. Punctele extreme ale gabaritului acestor utilaje se vor marca cu steguleţe galbene sau lumini de gabarit. Art. 35 Autovehiculele de însoţire şi principalele utilaje de deszăpezire vor fi dotate cu GPS racordat la staţia de monitorizare de la S.D.N. şi D.R.D.P., telefon mobil sau staţie radio emisie-recepţie, având totodată instalaţiile de lumini şi semnalizări prevăzute de lege. Art. 36 În baza art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru protecţia unor sectoare de drum sensibile la îngheţ-dezgheţ, administratorii acestora pot introduce în perioada de dezgheţ restricţii cu caracter temporar privind sarcinile admise să circule pe drumul respectiv (bariere de dezgheţ). Art. 37 Evidenţa activităţii privind combaterea poleiului şi înzăpezirii şi privind deszăpezirea drumurilor din administrare pe timp de iarnă, pe fiecare bază de deszăpezire, se va ţine în registre numerotate şi ştampilate, conform anexei nr. 6 - Jurnal de activitate pe timp de iarnă, care constituie documentul primar. CAPITOLUL IV: Conducerea şi coordonarea acţiunilor de prevenire şi combatere a poleiului şi înzăpezirii drumurilor publice, sistemul de informare privind starea drumurilor pe timp de iarnă. Măsuri de protecţia muncii şi PSI Art. 38 (1)Conducerea şi coordonarea acţiunilor de prevenire şi intervenţie pentru combaterea poleiului şi înzăpezirii drumurilor se realizează prin comandamente instituite la nivel central şi teritorial, aprobate prin ordine şi decizii. (2)Raportarea situaţiei drumurilor naţionale se face de către Comandamentul Central de Iarnă, conform modelului prezentat în anexa nr. 7, şi către Ministerul Afacerilor Interne - Centrul Operaţional de Comandă, Centrul Operaţional Naţional din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, D.R. - I.G.P.R., C.N.A.D.N.R. - S.A. Art. 39 (1)Pentru coordonarea măsurilor ce trebuie avute în vederea desfăşurării traficului rutier pe drumurile publice în perioada de iarnă, în condiţii de siguranţă, la nivel central, C.N.A.D.N.R. - S.A., împreună cu D.R. - I.G.P.R., va organiza teleconferinţe periodice, cu participarea administraţiilor drumurilor şi serviciilor rutiere din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene. (2)Baza măsurilor ce trebuie luate pentru asigurarea unei circulaţii rutiere în condiţii de siguranţă în perioada friguroasă o constituie programul comun de măsuri ce se stabileşte anual între C.N.A.D.N.R - S.A. şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, ce sunt obligatorii pentru unităţile centrale şi teritoriale de administrare a drumului şi serviciilor rutiere din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene. Art. 40 (1)Pentru desfăşurarea operativă a acţiunilor de intervenţie pe timpul iernii în vederea cunoaşterii exacte a situaţiei reale de pe teren este necesară efectuarea reviziilor (dimineaţa între 3,00 şi 7,00 şi după-amiaza între orele 15,00 şi 19,00 şi ori de câte ori se consideră necesar). (2)În vederea coordonării acţiunilor de intervenţie pe timpul iernii se va organiza din timp o reţea de informare care să permită transmiterea în timp util a informaţiilor privind viabilitatea drumurilor la comandamentele judeţene, regionale şi Comandamentul Central de Iarnă, mass-mediei şi participanţilor la trafic. Art. 41 Pentru desfăşurarea întregii acţiuni pe perioada de iarnă, precum şi pregătirea condiţiilor în perioada premergătoare se vor respecta normativele în vigoare privind protecţia muncii şi PSI. Art. 42 Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentul normativ. -****- ANEXA nr. 1: UNITATEA ................ Propuneri de încadrare a drumurilor pe niveluri de viabilitate în timpul iernii

Categoria funcţională a drumurilor

Sectorul de drum

De la km ..... la km .....

Între localităţile

Lungimea

(km)

Km echivalenţi

Nivelul de intervenţie şi formaţia de utilaje

Motivarea încadrării

A. DRUMURI NAŢIONALE

DN 6

132 + 435

184 + 230

Mihăeşti

Radomir

52

 

Nivelul I de viabilitate

N.I. 1

Leagă municipiul de reţeaua judeţului şi capitală

DN 55

4 + 400 71 + 105

Craiova

Bechet

66

 

N.I. 1

Leagă municipiul Craiova cu sudul Olteniei

Total niv. I

118

DN 54

1 + 550

54 + 500

Caracal

Islaz

52

 

Nivelul II de viabilitate

N.I. 2

Leagă Caracal - Corabia

Total niv. II

52

Nivel III de viabilitate

 

Nivel IV de viabilitate

 

B. DRUMURI JUDEŢENE

ANEXA nr. 2: UNITATEA ................ Plan operativ de acţiune pe timpul iernii - Secţia ....................

Nr. crt.

Denumirea utilajelor şi mijloacelor de transport de însoţire proprii sau închiriate. Sectorul de drum pe care se acţionează

DN (DJ, DC)

Km ..... km .....

Unitatea operativă pe timp de iarnă

Bază/Punct de sprijin

Nivel de viabilitate/ Lungime sector km/kme

Puncte de informare primării şi poliţie:

- localitate

- nr. tel.

- poz. km/DN

Poziţia depozitelor de materiale antiderapante şi antiaglomerante, DN, DJ, DC, km şi cantitatea

(tone)

Stoc tampon carburanţi şi lubrifianţi pentru 14 zile

Benzină ... tone

Motorină ... tone

Ulei ... kg

0

1

2

3

4

5

6

              ANEXA nr. 21: UNITATEA ................ Centralizatorul materialelor chimice şi antiderapante, al carburanţilor, pe baze de deszăpezire şi secţii prevăzute în Planul de acţiuni pe timpul iernii

Secţia

Baza

Materiale antiderapante

Benzină tone

Motorină tone

Nisip

(tone)

Sare

(tone)

CaCl2

14 zile activitate

14 zile activitate

                       

TOTAL

          NOTA: Centralizatorul se face la DRDP (consiliul judeţean) pe secţii şi baze şi în mod analog la secţie pe baze. ANEXA nr. 22: UNITATEA ................ Centralizatorul utilajelor şi mijloacelor de transport prevăzute în Planul operativ de acţiune în timpul iernii

Nr. crt.

Denumirea utilajului şi a echipamentului UM = buc.

Secţia

TOTAL

Baza

Baza

Baza

Baza

A. Utilaje şi echipamente proprii

1

Utilaj multifuncţional cu tracţiune integrală, echipat cu:

- Lamă pentru zăpadă, având L = min. 2,8 m, H cu ridicătură = min. 1 m

Sistem de rotaţie stânga-dreapta şi/sau

Plug universal cu geometrie variabilă, cu două lame mobile ce permit poziţionarea acestora sub unghiuri diferite (ascuţit, obtuz, 180 grade)

L = min. 2,5 m, H = min. 1,1 m

- Turbofreză L = 2,2 m. cap. = min. 3.300 m3/oră, înălţime cuţit H = min. 1,6 m (numai în zonele înzăpezibile);

- Răspânditor cu cap. min. 3 m3, montat pe şasiul maşinii de bază

- Instalaţie de preumectare cu cap. min. 800 l (numai acolo unde există instalaţie de clorură de calciu)

- Perie mecanică frontală L = min. 2,1 m (1 buc./Baza)

- Cablu/Bară rigidă de remorcare autovehicule, cu masă totală <= 12 t

- Echipamentele trebuie să fie acţionate de la pupitre montate în cabina autovehiculelor.

         

2

Tractor de mare capacitate cu tracţiune integrală, având min. 250 CP şi echipat cu:

- Lamă pentru zăpadă, având L = min. 2,8 m, H cu ridicătură = min. 1 m

Sistem de rotaţie stânga-dreapta şi/sau

Plug universal cu geometrie variabilă, cu două lame mobile ce permit poziţionarea acestora sub unghiuri diferite (ascuţit, obtuz, 180 grade)

         

3

**ATB având formula roţilor 4x4, 6x4 sau 8x4 şi sarcina utilă de min. 10.000 kg, echipate cu:

- Lamă L min. 2,8 m

H cu ridicătura = min. 1 m

Sistem de rotaţie stânga-dreapta

- RSP cap. min. 6 m3 opţional instalaţie de preumectare

- Cablu/Bară rigidă de remorcare autovehicule, cu masa totală <= 12 t

- Echipamentele trebuie să fie acţionate de la pupitre montate în cabina autovehiculelor.

         

4

Autofreză

- Tracţiune integrală

- Cap. min 5.000 m3/oră

         

5

Buldoexcavator având tracţiune integrală, dotat cu cupă frontală de min. 0,8m3 şi/sau plug

         

6

Încărcător frontal pe pneuri, având cupa de min. 2 m3

         

7

Autoremorcher cu masa max. admisă de min. 26 t, având formula roţilor min. 8x4, dotat cu instalaţii speciale pentru tractare şi remorcare autotrenuri:

- Cabestan

- Troliu

- Braţ special pentru ridicat cu sarcina min 8,5 tf

         

8

Autoutilitară cu cabină dublă având:

- 5-7 locuri

- Sarcina utilă min. 750 kg

- Panou special de semnalizare pentru închiderea circulaţiei

         

9

Staţie preparare CaCl2

         

10

Automacara min. 40 tone

         

B. Utilaje şi echipamente închiriate

1

Utilaj multifuncţional cu tracţiune integrală, echipat cu:

- Lamă pentru zăpadă, având L = min. 2,8 m, H cu ridicătură = min. 1 m

Sistem de rotaţie stânga-dreapta şi/sau

Plug universal cu geometrie variabilă, cu două lame mobile ce permit poziţionarea acestora sub unghiuri diferite (ascuţit, obtuz, 180 grade)

L = min. 2,5 m, H = min. 1,1 m

- Turbofreză L = 2,2 m, cap. = min. 3.300 m3/oră, înălţime cuţit

H = min. 1,6 m (numai în zonele înzăpezibile);

- Răspânditor cu cap. min. 3 m3, montat pe şasiul maşinii de bază

- Instalaţie de preumectare cu cap. min. 800 l (numai acolo unde există instalaţie de clorură de calciu)

- Perie mecanică frontală L = min. 2,1 m (1 buc./Baza)

- Cablu/Bară rigidă de remorcare autovehicule, cu masă totală <= 12 t

- Echipamentele trebuie să fie acţionate de la pupitre montate în cabina autovehiculelor.

         

2

Tractor de mare capacitate cu tracţiune integrală, având min. 250 CP şi echipat cu:

- Lamă pentru zăpadă, având L = min. 2,8 m, H cu ridicătură = min. 1 m

Sistem de rotaţie stânga-dreapta şi/sau

Plug universal cu geometrie variabilă, cu două lame mobile ce permit poziţionarea acestora sub unghiuri diferite (ascuţit, obtuz, 180 grade)

         

3

**ATB având formula roţilor 4x4, 6x4 sau 8x4 şi sarcina utilă de min. 10.000 kg, echipate cu:

- Lamă L min. 2,8 m, H = cu ridicătură min. 1 m

Sistem de rotaţie stânga-dreapta

- RSP cap. min. 6 m3 opţional instalaţie de preumectare

- Cablu/Bară rigidă de remorcare autovehicule, cu masa totală <= 12 t

- Echipamentele trebuie să fie acţionate de la pupitre montate în cabina autovehiculelor.

         

4

Autofreză

- Tracţiune integrală

- Cap. min. 5.000 m3/oră

         

5

Buldoexcavator având tracţiune integrală, dotat cu cupă frontală de min. 0,8 m3 şi/sau plug

         

6

Încărcător frontal pe pneuri, având cupa de min. 2 m3

         

7

Autoremorcher cu masa max. admisă de min. 26 t, având formula roţilor min. 8x4, dotat cu instalaţii speciale pentru tractare şi remorcare autotrenuri:

- Cabestan

- Troliu

- Braţ special pentru ridicat cu sarcina min. 8,5 tf

         

8

Autoutilitară cu cabină dublă având:

- 5-7 locuri

- Sarcina utilă min. 750 kg

- Panou special de semnalizare pentru închiderea circulaţiei

         

9

Staţie preparare CaCl2

         

10

Automacara min. 40 tone

         

C. TOTAL

ANEXA nr. 23: UNITATEA ................ Centralizatorul bazelor de deszăpezire şi al punctelor de sprijin pe zone climaterice

Nr. crt.

Secţie

DN Poziţie km

Zona climaterică

Baze

Puncte de sprijin

TOTAL

                                          NOTĂ: Centralizatorul se face la DRDP (consiliul judeţean) pe secţii şi baze şi în mod analog la secţie pe baze. ANEXA nr. 24: UNITATEA ................ Lista sectoarelor de drum care se vor apăra cu panouri parazăpezi şi perdele forestiere de protecţie pe timpul iernii

DN, DJ, DC, sectorul apărat cu panouri parazăpezi şi/sau perdele forestiere de protecţie pe subunităţi

Dreapta sau stânga

Nr. rânduri necesare

Lungimea (m)

panourilor ce se vor monta

perdelelor forestiere de protecţie

drumurilor ce se vor apăra

Observaţii

                           

TOTAL:

            NOTĂ: În mod analog se face centralizatorul pentru administraţiile locale de drumuri. ANEXA nr. 25: UNITATEA ................ Lista mijloacelor de comunicare ce vor funcţiona pe timpul iernii

Nr. crt.

Secţia

Baza

Telefoane

(buc.)

Fixe

Mobile

Total

                   

TOTAL:

        NOTĂ: În mod analog se completează centralizatorul pentru administraţiile locale de drumuri. ANEXA nr. 26: UNITATEA ................ Lista subunităţilor (secţiilor) din cadrul D.R.D.P. (administraţia locală a drumurilor), cu adresa unităţii, şeful unităţii şi numerele de telefon de la serviciu

Nr. crt.

Specificaţia

Adresa unităţii

Numele şi prenumele şef secţie + personal tehnic

Nr. telefon

Fix

Mobil

1

Secţia

                                            ANEXA nr. 27: UNITATEA ................ Lista bazelor de deszăpezire cu adresa unităţii, şeful bazei şi numerele de telefon de la serviciu şi de acasă

Nr. crt.

Specificaţia

Adresa unităţii

Numele şi prenumele şef district + personal district

Prefix PT/CFR/mobil

Nr. telefon

Fix

Mobil

1

Secţia

           

Baza

                                                    ANEXA nr. 28: UNITATEA ................ Lista indicatoarelor rutiere fixe şi mobile specifice semnalizării rutiere pe timp de iarnă UM = buc.

Nr. crt.

DN

Poz. km

Nr. indicatoare de circulaţie fig. .......

Fig. A19** (Drum lunecos) + adiţionala

P27** - polei, gheaţă, zăpadă sau P29** - ploaie, ceaţă, viscol

Fig. D15** (Lanţuri pentru zăpadă) + adiţionala

P27** - polei, gheaţă, zăpadă sau P29** - ploaie, ceaţă, viscol

Fig. C1** (Accesul interzis) + adiţionala

P27** - polei, gheaţă, zăpadă sau P29** - ploaie, ceaţă, viscol

Fig. F37** (Ocolire) + adiţionala

P27** - polei, gheaţă, zăpadă sau P29** - ploaie, ceaţă, viscol

Fig. A9**

(Drum îngustat)

0

1

2

3

4*

5*

6*

                                         

TOTAL

(buc.):

            * Indicatoarele din coloanele 4, 5 şi 6 se stabilesc de către secţie în funcţie de numărul drumurilor şi al sectoarelor înzăpezite cu posibilităţile de ocolire pe ruta cea mai apropiată. ** Figurile A19, D15, C1, F37, A9 şi panourile adiţionale P27 şi P29 au ca referinţă standardul român SR 1848-1/2008. NOTĂ: În coloana 3 pentru sectoare mai lungi de 2 km se montează panoul adiţional P 8 "lungimea sectorului periculos". Anexa se completează la planul operativ al bazei, secţiei, DRDP, administraţiei locale a drumurilor. Situaţia se completează cu necesarul de jaloane care vor servi la marcarea punctelor critice de pe traseul drumului, pentru a indica obstacolele laterale care pot perturba desfăşurarea activităţii de deszăpezire (coronamentele podeţelor, parapetele, bordurile etc.). ANEXA nr. 29: UNITATEA ................ Necesarul de carburanţi, materiale pentru combaterea poleiului şi înzăpezirii, dotări

Nr. crt.

Dotări

 

S.D.N.

Total

 

Baza de deszăpezire (1)

Baza de deszăpezire (2)

Baza de deszăpezire (n)

A. Carburanţi, lubrifianţi, combustibili

1

Benzină

tone

N

       

E

       

2

Motorină

tone

N

       

E

       

3

*Cărbuni (lemne de foc)

tone

N

       

E

       

B. Materiale pentru combaterea poleiului

4

Sare

tone

N

       

E

       

5

Nisip

tone

N

       

E

       

6

Zgură

tone

N

       

E

       

7

CaCl2

tone

N

       

E

       

C. Alte dotări

8

Termometre

buc.

N

       

E

       

9

Ministaţii meteo

buc.

N

       

E

       

10

Calculator cu internet

buc.

N

       

E

       

11

Mijloace de informare în

masă (radio-TV)

N

       

E

       

12

GPS

buc.

N

       

E

        N = necesar E = existent * Se completează numai în cazul în care baza este dotată cu încălzire centrală şi/sau alimentare cu apă. ANEXA nr. 210: UNITATEA ................ Lista sectoarelor de drum pe care se acţionează numai cu materiale antiderapante (nisip şi zgură)

Nr. crt.

DN

Poziţia km

Lungimea sectorului

(km)

Observaţii

(pod, pasaj, sector de drum cu îmbrăcăminte fisurată, beton de ciment cu vechime sub 5 ani)

1

     

2

     

3

     

4

      ANEXA nr. 211: UNITATEA ................ Lista mijloacelor de semnalizare mobile necesare închiderii temporare a circulaţiei rutiere pe sectoarele de drumuri blocate UM = buc. Este necesar a se prevedea minimum câte un set de mijloace de semnalizare temporară pentru fiecare sector de DN întrucât nu se pot stabili poziţiile km de montare a lor - închiderea circulaţiei se poate face în puncte diferite, care nu pot fi precizate cu exactitate la momentul întocmirii planului operativ pe timpul iernii.

Nr. crt.

DN

Poziţia km

Nr. indicatoarelor rutiere fig. ..........

Fig. a 55*

Barieră normală

Fig. a 56*

Barieră direcţională

Fig. a 54*

Lampă cu lumină galbenă intermitentă

Fig. a 60*

Parapet lestabil din material plastic

Fig. a 14 şi a 21*

Indicatoare rutiere

(accesul interzis şi ocolire)

                                                                                   

Total (buc.):

          * Figurile a 55, a 56, a 54, a 60, a 14 şi a 21 au ca referinţă standardul român SR 1848-1/2008. ANEXA nr. 3: UNITATEA ................ Lista sectoarelor de drum înzăpezibile

Nr. crt.

Sectorul de drum

Lungimea sectorului de drum

(m)

Caracteristici sector

Profil drum

Categoria de înzăpezire etc.

Observaţii

- perdele forestiere de protecţie

- panouri parazăpezi mobile

DN, DJ sau DC

Poziţia kilometrică

1.

         

2.

         

3.

          ANEXA nr. 4: UNITATEA ................ - Secţia ................ Proces-verbal de verificare a pregătirilor pentru iarnă ............. Subsemnaţii, .............., din partea D.R.D.P. ( A.L.D.) şi, ............, din partea S.D.N. ........., verificând pregătirile de iarnă ale S.D.N. ........., am constatat următoarele: I.Instalarea panourilor - parazăpezi - ml II.Concluzii asupra stadiului pregătirii clădirilor, garajelor, depozitelor etc. III.Instruirea personalului şi data procesului-verbal de instruire IV.Pregătirea bazei de deszăpezire

Nr. crt.

Dotări

 

S.D.N.

Total

 

Baza de deszăpezire (1)

Baza de deszăpezire (2)

Baza de deszăpezire (n)

A. Carburanţi, lubrifianţi, combustibili

1

Benzină

tone

N

       

E

       

2

Motorină

tone

N

       

E

       

3

Cărbuni (lemne de foc)

tone

N

       

E

       

B. Materiale pentru combaterea poleiului

4

Sare

tone

N

       

E

       

5

Nisip

tone

N

       

E

       

6

Zgură

tone

N

       

E

       

7

CaCl2

tone

N

       

E

       

C. Alte dotări

8

Giruetă

buc.

N

       

E

       

9

Termometre

buc.

N

       

E

       

10

Ministaţii meteo

buc.

N

       

E

       

11

Calculator cu internet

buc.

N

       

E

       

12

Mijloace de informare în masă (radio-TV)

N

       

E

       

13

GPS

buc.

N

       

E

        N = necesar E = existent Semnăturile membrilor comisiei ....................... ANEXA nr. 5: Calendarul privind îndeplinirea sarcinilor referitoare la pregătirea activităţii pe timpul iernii

Nr. crt.

Denumirea sarcinii

Termen de execuţie

1

Transmiterea la C.N.A.D.N.R. - S.A. a situaţiei privind evoluţia precipitaţiilor, a numărului mediu anual de zile cu polei şi cu viscol pentru iarna precedentă pe fiecare secţie

31 V

2

Aprobarea programului de revizie şi reparare a autoutilajelor specifice de deszăpezire de către D.R.D.P., respectiv A.L.D.

31 V

3

Întocmirea propunerilor de încadrare a drumurilor pe niveluri de viabilitate în timpul iernii şi înaintarea acestora la C.N.A.D.N.R. - S.A.

15 VI

4

Întocmirea Planului operativ de acţiune pe timpul iernii la secţii şi înaintarea lui la D.R.D.P., respectiv A.L.D.

15 VII

5

Transmiterea la C.N.A.D.N.R. - S.A., respectiv la C.J. a planurilor operative de acţiune pentru aprobare

15 VII

6

Aprobarea planurilor operative de acţiune pe timpul iernii de către C.N.A.D.N.R. - S.A., respectiv C.J. şi transmiterea lor la D.R.D.P. şi A.L.D.

1 VIII

7

Transmiterea planurilor operative la baze

30 VIII

8

Punerea în ordine a drumurilor, pentru intrarea în iarnă

1 IX - 31 X

9

Instruirea personalului care participă la activitatea de iarnă, la prezentarea în baze

La data prezentării în bazele de deszăpezire

10

Organizarea reţelei de coordonare operativă şi informare

15 X

11

Pregătirea bazelor de deszăpezire şi a punctelor de sprijin

- zona climaterică rece

- celelalte zone climaterice

 

20 X

1 XI

12

Aprovizionarea bazelor cu carburanţi pentru 14 zile de funcţionare

- zona climaterică rece

- celelalte zone climaterice

 

10 X

20 X

13

Aprovizionarea cu materiale antiderapante - în funcţie de necesităţi, acolo unde este cazul

În funcţie de necesităţi

14

Aprovizionarea cu materiale chimice antiaglomerante

- 35% din cantitate

- 50% din cantitate

- 75% din cantitate

- 100% din cantitate

 

1 XI

1 XII

31 XII

În funcţie de condiţiile meteo şi stocuri

15

Montarea indicatoarelor pentru semnalizarea rutieră pe timpul iernii

- zona climaterică rece

- celelalte zone climaterice

 

1 XI

15 XI

16

Montarea panourilor parazăpezi

1 XII

17

Prezentarea autoutilajelor închiriate în unităţile operative pe timpul iernii

- zona climaterică rece

- celelalte zone climaterice

- termenele pot fi modificate în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice

 

 

20 X

1 XI

18

Verificarea pregătirilor la unităţile operative pe timpul iernii de către comisii

- zona climaterică rece

- celelalte zone climaterice

1 XI - 30 XI

ANEXA nr. 6: BAZA DE DESZĂPEZIRE ...................... Jurnal de activitate pe timp de iarnă privind combaterea poleiului şi înzăpezirii pe drumurile din administrare Ofiţer de serviciu, ora intrare şi ora ieşire Activitate prestată Număr de muncitori prezenţi Modul de acţionare a autoutilajelor: patrulare, acţionare cu lamă, răspândire material antiderapant ANEXA nr. 7: UNITATEA ................ Buletin meteo-rutier privind starea drumurilor (naţionale, judeţene, comunale) din data de ..........., ora ........ 1.Evenimente rutiere (accidente) 2.Sectoare de drumuri închise temporar circulaţiei rutiere 3.Utilaje cu care se acţionează la pct. 2 4.Drumuri cu circulaţie îngreunată 5.Utilaje cu care se acţionează la pct. 4 6.Starea părţii carosabile pe restul drumurilor - curată şi uscată (DN ........, poz. km ....) - curată şi umedă (DN ........, poz. km ...) - zăpadă continuă (DN ........, poz. km ... grosimea stratului variază între 0...10 cm) - suluri de zăpadă (DN ........ poz. km ........, h variază între ........şi ........ cm) - parţial gheaţă în grosime de la ...... până la ....... cm, DN ........, km ...... km ....... - polei DN ........, km...km ........ - mâzgă etc. DN ........, km ....... km ....... 7.Starea timpului în restul zonei din administrare - cerul (senin, acoperit, parţial acoperit) - vântul (calm sau, dacă bate, se comunică viteza în km/oră şi direcţia) - precipitaţii (ninsoare, lapoviţă, ploaie, burniţă) DN ........, km ........ km ........, localitatea, judeţul - fenomene speciale (polei, ceaţă, viscol, vijelie) DN ........ km ........ km ........ localitatea, judeţul - vizibilitatea: bună, peste 300 m, redusă, sub 300 m, din cauza (ceaţă, viscol, ninsoare abundentă, vijelie etc.) DN ........, km ........ km ........, localitatea, judeţul - temperaturi atmosferice din principalele localităţi, în ordine descrescătoare 8.Alte aspecte de menţionat .......................... Ofiţer de serviciu, ................. NOTĂ: Registrele cu "Jurnalele de activitate pe timp de iarnă" şi "Buletinul meteo-rutier" vor fi numerotate, legate şi ştampilate de conducătorul unităţii administrative. Datele şi informaţiile cuprinse în prezenta anexă vor fi transmise zilnic între orele 6,00- 7,00 pentru ultimele 24 de ore şi în dinamică (intervale orare mai scurte), ori de cate ori situaţia o impune. ANEXA nr. 8: Centralizatorul cu personalul muncitor necesar pentru însoţirea autovehiculelor angrenate în activitatea de deszăpezire şi în alte activităţi specifice sezonului de iarnă pe baze şi puncte de sprijin Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 395 din data de 1 iulie 2013