Parlamentul - 01-07-2013

Document embed LEGE nr. 187 din 25 iunie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poştale Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articol unic Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13 din 6 martie 2013 privind serviciile poştale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 15 martie 2013, cu următoarele modificări şi completări: 1.La articolul 2, punctul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins: "16. colet poştal-trimitere poştală cu greutatea maximă de 50 kg, ce conţine bunuri cu sau fără valoare comercială;" 2.La articolul 5, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins: "(8) Furnizorii de servicii poştale au obligaţia de a contribui la cheltuielile administrative ale autorităţii de reglementare, prin plata unui tarif de monitorizare conform prevederilor cap. X «Tariful de monitorizare» din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012." 3.Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 6 Furnizorii de servicii poştale incluse în sfera serviciului universal beneficiază de dreptul de a instala, a întreţine, a înlocui şi a muta cutii poştale pe imobilele aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ - teritoriale, cu titlu gratuit, cu respectarea prevederilor legale în vigoare." 4.La articolul 9, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(5) Orice furnizor de servicii poştale care asigură condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă pentru prestarea serviciilor poştale din sfera serviciului universal poate fi desemnat ca furnizor de serviciu universal pentru prestarea unuia sau mai multor servicii din sfera serviciului universal, pe întreg teritoriul naţional ori doar pe o parte a acestuia, astfel încât să se asigure acoperirea întregului teritoriu, pentru o perioadă suficientă care să asigure viabilitatea economică a serviciilor furnizate, dar nu mai mult de 10 ani." 5.La articolul 21, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: "(2) Fără a aduce atingere prevederilor art. 14, orice drepturi speciale sau exclusive privind furnizarea de servicii poştale încetează." 6.La articolul 22, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 22 (1) În cazul în care estimează că din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, în condiţiile art. 8-12, rezultă un cost net care constituie o sarcină injustă pentru furnizorii de serviciu universal, autoritatea de reglementare va decide să compenseze costul net prin intermediul unui mecanism de partajare a acestui cost între furnizorii de servicii poştale şi/sau utilizatori şi, atunci când este cazul, din fonduri publice." 7.La articolul 23, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (11)-(13), cu următorul cuprins: "(11) În măsura în care sumele care ar putea fi colectate din contribuţiile prevăzute la alin. (1), în condiţiile stabilirii unui cuantum al contribuţiilor rezonabil şi care să nu aducă atingere viabilităţii economice a furnizorilor, sunt insuficiente, diferenţa dintre costul net determinat şi aceste sume se suportă din fonduri publice. (12) În acest scop, dacă autoritatea de reglementare previzionează existenţa unei diferenţe între costul net determinat şi suma colectată prin mecanismul de partajare a costului între furnizorii de servicii poştale şi/sau utilizatori, aceasta o comunică Ministerului Finanţelor Publice, până la data de 15 septembrie a fiecărui an, iar Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia introducerii acesteia în proiectul legii bugetului de stat pentru anul următor. (13) Autoritatea de reglementare stabileşte şi comunică Ministerului Finanţelor Publice condiţiile în care se virează furnizorilor de serviciu universal diferenţa determinată conform prevederilor alin. (12), iar Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia de a vira furnizorilor de serviciu universal aceste sume, în termen de 30 de zile de la data comunicării condiţiilor stabilite de autoritatea de reglementare." 8.Articolul 27 se abrogă. 9.La articolul 35, partea introductivă a alineatului (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Următoarele categorii de trimiteri poştale sunt admise la colectare, sortare, transport şi livrare numai dacă, pe lângă condiţiile generale, sunt îndeplinite şi condiţiile speciale prevăzute pentru transportul acestor bunuri, astfel:" 10.La articolul 38, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(5) Furnizorul de serviciu universal are obligaţia de a păstra, timp de cel puţin 18 luni de la data depunerii, trimiterile poştale care fac obiectul serviciilor din sfera serviciului universal pe care nu a putut să le livreze." 11.La articolul 38, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins: "(6) Termenele prevăzute la alin. (3)-(5) se aplică şi în cazul trimiterilor poştale internaţionale, dacă prin acordurile internaţionale la care România este parte nu se prevede altfel. (7) Termenul de păstrare a trimiterilor poştale în alte cazuri decât cel prevăzut la alin. (5) se stabileşte prin contractul încheiat de furnizorul de servicii poştale cu utilizatorii, fără a putea fi mai mic de 9 luni de la data depunerii trimiterii poştale." 12.La articolul 41, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 41 (1) Expeditorul are dreptul la o despăgubire corespunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin pierderea, furtul, distrugerea totală sau parţială ori prin deteriorarea trimiterii, despăgubire prevăzută la art. 42. Pagubele indirecte şi beneficiile nerealizate nu se despăgubesc." 13.La articolul 44, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: "(4) Sumele a căror plată sau rambursare nu a fost reclamată de către cei în drept, în termen de 6 luni de la data depunerii acestora, rămân definitiv câştigate furnizorilor de servicii poştale." 14.La articolul 45, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: "(2) Trimiterile poştale care nu au putut fi livrate destinatarilor şi nici expeditorilor devin proprietatea furnizorului de servicii poştale, după expirarea termenului de păstrare stabilit potrivit art. 38 alin. (5) sau (7), după caz." 15.După articolul 47 se introduce un nou capitol, capitolul VIII1, cuprinzând articolele 471 şi 472, cu următorul cuprins: "- CAPITOLUL VIII1: Emiterea şi comercializarea timbrelor şi efectelor poştale Art. 471 (1) Timbrele şi efectele poştale sunt o manifestare a suveranităţii statului şi vor fi emise şi puse în circulaţie numai sub autoritatea statului. (2) Emiterea, punerea şi retragerea din circulaţie a timbrelor şi a efectelor poştale, precum şi distribuirea şi comercializarea acestora se realizează de către Societatea Comercială «Romfilatelia» - S.A., persoană juridică de interes public. (3) Pe lângă MSI se înfiinţează Comisia filatelică, structură fără personalitate juridică, cu atribuţii de avizare şi consultanţă în domeniul timbrelor şi efectelor poştale. (4) Structura, atribuţiile şi modul de funcţionare ale Comisiei filatelice se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (5) MSI este organul administraţiei publice centrale care exercită drepturile de control al statului asupra persoanei juridice emitente a timbrelor şi efectelor poştale prevăzute la alin. (2). Art. 472 (1) Aplicarea prevederilor art. 471 alin. (2) se realizează cu respectarea acordurilor internaţionale în domeniu la care România este parte. (2) Planurile emisiunilor de timbre şi efecte poştale şi condiţiile de emitere, tipărire, punere în circulaţie, retragere din circulaţie şi de comercializare a acestora se stabilesc cu respectarea prevederilor legale şi a acordurilor internaţionale la care România este parte. (3) Planurile emisiunilor de timbre şi efecte poştale se stabilesc anual de către Comisia filatelică, la propunerea persoanei juridice de interes public prevăzute la art. 471 alin. (2)." 16.La articolul 52 alineatul (2), punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "2. nerespectarea, de către furnizorul de serviciu universal, a condiţiilor stabilite de către ANCOM, potrivit art. 10 alin. (1) sau art. 10 alin. (3), precum şi încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 10 alin. (2);" 17.La articolul 52 alineatul (2), punctul 13 se abrogă. 18.La articolul 52 alineatul (2), punctul 21 se modifică şi va avea următorul cuprins: "21. nerespectarea termenului minim de păstrare a trimiterilor prevăzut la art. 38 alin. (5) şi (6) sau stabilit potrivit art. 38 alin. (7);" 19.La articolul 52 alineatul (2), după punctul 22 se introduce un nou punct, punctul 23, cu următorul cuprins: "23. nerespectarea planurilor emisiunilor de timbre şi efecte poştale sau a condiţiilor de emitere, tipărire, punere în circulaţie, retragere din circulaţie ori comercializare a acestora." 20.La articolul 53 alineatul (1) punctul 2, literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "b) cu amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 52 alin. (2) pct. 3, 11, 15, 19 şi 23; c) cu amendă de la 5.000 lei până la 2% din cifra de afaceri, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 52 alin. (2) pct. 1, 2, 4-10, 12, 14, 16 şi 17." 21.La articolul 54, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 54 (1) Controlul respectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă revine astfel: a) ANCOM, care acţionează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop, denumit în continuare personal de control, ori, după caz, Ministerului Afacerilor Interne, care acţionează prin ofiţerii sau agenţii de poliţie, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române, precum şi poliţiştii de frontieră, pentru faptele constatate în zona specifică de competenţă; b) MSI, care acţionează prin personalul împuternicit în acest scop." 22.La articolul 55, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Contravenţiile prevăzute la art. 52 alin. (2) pct. 1, 2, 4-6 şi 15-22 se constată de către personalul de control prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii, iar sancţiunea se aplică de către preşedintele ANCOM, prin rezoluţie scrisă, pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii." 23.La articolul 55, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: "(3) Constatarea şi aplicarea sancţiunilor pentru contravenţia prevăzută la art. 52 alin. (2) pct. 23 se realizează de către personalul MSI împuternicit în acest scop, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii." 24.După articolul 55 se introduce un nou articol, articolul 551, cu următorul cuprins: "Art. 551 (1) Prin derogare de la prevederile art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, contravenţiile prevăzute la art. 52 alin. (2) pct. 3, pct. 7-12 şi pct. 14 se constată şi se sancţionează prin decizie de către preşedintele ANCOM. (2) Dacă, în cadrul unei acţiuni de control, se constată nerespectarea uneia dintre dispoziţiile legale a căror încălcare este prevăzută drept contravenţie la art. 52 alin. (2) pct. 3, pct. 7-12 şi pct. 14, persoanei în cauză i se acordă un termen de maximum 5 zile de la data comunicării celor constatate, în care să formuleze obiecţiuni cu privire la încălcarea săvârşită. (3) Decizia prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă următoarele elemente: datele de identificare a contravenientului, data săvârşirii faptei, descrierea faptei contravenţionale şi a împrejurărilor care pot fi avute în vedere la individualizarea sancţiunii, indicarea temeiului legal potrivit căruia se stabileşte şi se sancţionează contravenţia, eventualele obiecţiuni formulate de contravenient potrivit alin. (2), sancţiunea principală şi eventualele sancţiuni complementare aplicate, termenul şi modalitatea de plată a amenzii, termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa competentă să soluţioneze acţiunea. (4) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicarea sancţiunii potrivit alin. (1) se prescrie în termen de un an de la data săvârşirii faptei. În cazul încălcărilor care durează în timp sau al celor realizate în considerarea aceleiaşi rezoluţii, prin mai multe acţiuni ori inacţiuni, la diferite intervale de timp, prescripţia începe să curgă de la data constatării sau de la data încetării ultimului act ori fapt săvârşit, dacă acest moment intervine anterior constatării. (5) Decizia prevăzută la alin. (1) se comunică contravenientului şi poate fi atacată în contencios administrativ în condiţiile art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare. (6) Termenul în interiorul căruia contravenientul are obligaţia achitării amenzii este, prin derogare de la prevederile art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, de 30 de zile de la data comunicării deciziei prevăzute la alin. (1) şi va fi prevăzut în mod expres în cuprinsul acesteia. Odată cu decizia, contravenientului i se comunică şi înştiinţarea de plată, care conţine menţiunea privind obligativitatea achitării amenzii în termenul prevăzut în decizia de constatare şi aplicare a sancţiunii. (7) Decizia prevăzută la alin. (1), neatacată în termenul legal, precum şi hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluţionat acţiunea în contencios administrativ formulată împotriva acesteia constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. Acţiunea în contencios administrativ în condiţiile alin. (5) suspendă executarea numai în ceea ce priveşte plata amenzii, până la pronunţarea de către instanţa de judecată a unei hotărâri definitive. (8) Sumele provenite din amenzile aplicate în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol se fac venit integral la bugetul de stat. Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor fiscale. În vederea punerii în executare a sancţiunii, ANCOM comunică, din oficiu, organelor de specialitate ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, decizia prevăzută la alin. (1), după expirarea termenului prevăzut în aceasta sau după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat acţiunea în contencios administrativ." 25.La articolul 56, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 56 (1) În cazul constatării unei contravenţii în conformitate cu dispoziţiile art. 55 sau 551, ANCOM poate dispune măsurile necesare pentru a asigura încetarea încălcării şi remedierea situaţiei produse. Măsurile vor fi adecvate şi proporţionale cu încălcarea săvârşită şi vor prevedea un termen în care furnizorul trebuie să se conformeze acestora." 26.La articolul 56 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins: "c) pentru contravenţiile constatate în conformitate cu prevederile art. 551, de către preşedintele ANCOM, prin decizie." 27.Articolul 58 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 58 (1) Ţinând seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit şi urmarea produsă, preşedintele ANCOM poate dispune, prin decizie, suspendarea sau retragerea dreptului de a furniza servicii poştale, în următoarele situaţii: a) încălcarea, de către furnizorii de servicii poştale, a drepturilor acordate furnizorului de serviciu universal, în temeiul prevederilor art. 14; b) nerespectarea, de către furnizorul de serviciu universal, a condiţiilor stabilite de către ANCOM potrivit art. 10 alin. (1) sau art. 10 alin. (3) ori încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 10 alin. (2); c) nerespectarea, de către furnizorii de servicii poştale, a obligaţiilor care le incumbă, potrivit regimului de autorizare generală; d) încălcarea, de către furnizorul de serviciu universal, a obligaţiilor prevăzute la art. 16 alin. (2) şi (3), precum şi nerespectarea modalităţilor stabilite de către ANCOM, potrivit art. 16 alin. (4); e) practicarea, de către furnizorul de serviciu universal, a unor tarife speciale, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 17; f) nerespectarea, de către furnizorul de serviciu universal, a obligaţiei stabilite în conformitate cu art. 18; g) practicarea, de către furnizorul de serviciu universal, a unor tarife terminale, cu nerespectarea prevederilor art. 19; h) nerespectarea, de către furnizorul de serviciu universal, a obligaţiei de a ţine o evidenţă contabilă separată, în condiţiile prevăzute la art. 24; i) netransmiterea informaţiilor solicitate conform prevederilor art. 25 alin. (2), art. 50 alin. (1) sau art. 54 alin. (2), precum şi a informaţiilor stabilite în conformitate cu art. 50 alin. (3); j) nerespectarea de către furnizorii de servicii poştale a obligaţiei impuse în conformitate cu dispoziţiile art. 28; k) nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a cerinţelor minime de calitate stabilite potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1)-(3): l) nerespectarea de către furnizorului de serviciu universal a obligaţiilor impuse potrivit dispoziţiilor art. 31. (2) În cazul prestării sau oferirii de către un furnizor de servicii poştale a altor servicii decât cele pentru care a obţinut dreptul de furnizare, ANCOM va retrage furnizorului în cauză dreptul de a furniza servicii poştale pe baza regimului de autorizare generală, acesta nemaiputând furniza servicii poştale pe o perioadă de 3 ani de la aplicarea sancţiunii. (3) Dacă, în termen de 45 de zile de la data scadenţei, furnizorul de servicii poştale nu achită tariful de monitorizare prevăzut la art. 5 alin. (8) ori contribuţia şi/sau sumele colectate pentru compensarea costului net al serviciilor din sfera serviciului universal, prevăzută la art. 23, precum şi accesoriile acestora, ANCOM, după caz, îi poate suspenda sau retrage dreptul de a furniza servicii poştale pe baza regimului de autorizare generală. (4) Pentru netransmiterea, de către furnizorul de servicii poştale, a documentelor prevăzute la art. 130 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, până la data de 10 septembrie a anului pentru care se datorează tariful de monitorizare, ANCOM îi poate suspenda sau retrage acestuia dreptul de a furniza servicii poştale pe baza regimului de autorizare generală. (5) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii." 28.Articolul 61 se abrogă. 29.După articolul 61 se introduce un nou articol, articolul 611 cu următorul cuprins: "Art. 611 În situaţii excepţionale, precum: stare de asediu, stare de urgenţă, dezastre sau calamităţi, MSI, în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale şi cu celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, poate dispune reorganizarea, restrângerea ori suspendarea temporară a serviciilor poştale, făcând publică această decizie." 30.Articolul 62 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 62 Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poştale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 642/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Titlul ordonanţei se modifică şi va avea următorul cuprins: «ORDONANŢĂ privind Conservatorul de timbre» 2. Articolul 1 se abrogă. 3. La articolul 2, partea introductivă şi literele a)-m) şi o)-v) se abrogă. 4. Articolele 3-10 se abrogă. 5. La articolul 11, partea introductivă şi literele c)-g) se abrogă. 6. Articolele 12-14, 15, 16 şi 18 se abrogă. 7. La articolul 22, alineatele (1), (2) şi (4)-(6) se abrogă. 8. Articolele 23, 24, 25-32, 34 şi 37-39 se abrogă. 9. Articolele 40, 41,42 şi 43 se abrogă. 10. Articolele 44, 45, 47-50, 52 şi 53 se abrogă. 11. La articolul 54, alineatul (1) se abrogă. 12. Articolele 55-57 se abrogă. 13. La articolul 58, punctele 1-19, 20 şi 201 se abrogă. 14. La articolul 59, litera a) a alineatului (1) şi alineatele (2) şi (4) se abrogă. 15. Articolul 60 se abrogă. 16. La articolul 61, alineatele (1), (3), (4) şi (6) se abrogă. 17. Articolele 62, 65, 66 şi 67-69 se abrogă." -****- Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 394 din data de 1 iulie 2013