Parlamentul - 13-06-2013

Document embed LEGE nr. 177 din 11 iunie 2013 privind declararea zilei de 14 mai Ziua dreptului internaţional umanitar Parlamentul României adoptă prezenta lege. Art. 1 Se declară ziua de 14 mai Ziua dreptului internaţional umanitar. Art. 2 (1)În scopul marcării Zilei dreptului internaţional umanitar se organizează, la nivel naţional sau local, o serie de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate cunoaşterii şi promovării dreptului internaţional umanitar. (2)Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor prevăzute la alin. (1). -****- Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 349 din data de 13 iunie 2013