România Sancţionată Pentru Detenţie Nelegală. Maria Sâncraian Nu Va Primi Daunele Hotărâte De CEDO

Recent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)a constatat că statul român a încălcat prevederile referitoare la dreptul la libertate al persoanelor, prevăzut de art. 5 paragrafele 1, 4 ÅŸi 5 din ConvenÅ£ia Drepturilor Omului, prin menÅ£inerea reclamantei Sâncrăian Maria în stare de detenÅ£ie, după ce aceasta a obÅ£inut o decizie de rejudecare a cauzei, ulterior predării sale în baza unui mandat european de arestare. Totodată, a acordat reclamantei suma de 8.000 euro cu titlul de daune morale, dar în acelaÅŸi timp a constatat că reclamanta nu a dispus ÅŸi nu dispune nici în prezent în dreptul intern de o cale prin care să obÅ£ină repararea prejudiciului suferit.

Maria Sâncrăian  a fost condamnată în lipsă, de către Judecătoria Cluj-Napoca, la o pedeapsă de 3 ani ÅŸi 6 luni închisoare, rămasă definitivă prin neapelare. După aducerea din Italia în baza unui mandat european de arestare, aceasta a înaintat o cerere de rejudecare a cauzei. Cererea a fost respinsă ca neîntemeiată de către Judecătoria Cluj-Napoca. Reclamanta a declarat apel împotriva acestei hotărâri, iar Tribunalul Cluj, după mai bine de un an de zile, a dispus admiterea apelului ÅŸi retrimiterea dosarului cauzei la prima instanţă, în vederea rejudecării cauzei.

 

Tribunalul Cluj a dispus refacerea urmăririi penale

Tribunalul Cluj a decis să restituie cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Prin aceeaÅŸi sentinţă s-a constatat nulitatea absolută a mandatului de executare a pedepsei închisorii ÅŸi s-a dispus punerea reclamantei în libertate. În motivarea sentinÅ£ei, instanÅ£a a criticat modul în care a avut loc urmărirea penală, cu încălcarea dreptului la apărare al inculpatei, dispunând în mod expres refacerea întregii urmăriri penale în condiÅ£ii de contradictorialitate ÅŸi cu respectarea tuturor drepturilor inculpatei. În tot intervalul de timp între punerea în executare a mandatului european de arestare ÅŸi punerea în libertate, reclamanta s-a aflat în închisoare, în mai multe locaÅ£ii pe teritoriul României.

 

A cerut rejudecarea în stare de libertate

În aceste condiÅ£ii, Maria Sâncrăian a solicitat rejudecarea ei în stare de libertate, cu respectarea prevederilor art. 5 paragraful 1 al ConvenÅ£iei, arătând, că altfel s-ar produce o discriminare între cel care este judecat pentru prima dată ÅŸi cel rejudecat după o judecată cu nerespectarea gravă a condiÅ£iilor legale. Mai exact, dacă cel care este judecat prima oară se bucură de prezumÅ£ia de nevinovăţie ÅŸi doar în mod excepÅ£ional poate fi privat de libertate, celui rejudecat ar trebui să i se aplice aceleaÅŸi reguli. MenÅ£inerea efectelor acestei prime hotărâri ÅŸi, în consecinţă, privarea în continuare de libertate a reclamantei, reprezintă o încălcare a dreptului la libertate a persoanei fără a se putea considera că privarea de libertate a avut loc într-un cadru legal.

În apărarea sa, Statul Român a invocat ideea că reclamanta nu ar fi epuizat căile de atac, mai exact nu a cerut punerea în libertate în cursul apelului sau prin declararea recursului împotriva soluÅ£iei din apel, nu a formulat o cerere de punere în libertate bazată direct pe prevederile art. 5 din ConvenÅ£ia Europeană a Drepturilor Omului, în condiÅ£iile în care art. 404 C.pr.pen. nu era aplicabil la acel moment, respectiv nu s-a opus executării pedepsei prin formularea unei contestaÅ£ii la executare.

Reclamanta a arătat că la momentul evenimentelor legislaÅ£ia naÅ£ională nu prevedea nimic în legătură cu starea de libertate a persoanei aflată în executarea unei pedepse pronunÅ£ate într-o cauză a cărei rejudecare s-a decis ulterior.

 

CEDO a hotărât, Staul Român nu poate aplica

Curtea afirmă că este regretabil că deÅŸi prin decizia din apel se constată condamnarea reclamantei ca fiind ”este vădit contrară prevederilor art. 6 din ConvenÅ£ie”, adică nu i –a respectat dreptul la un proces echitabil, reclamanta a rămas în detenÅ£ie după redeschiderea procedurii, iar acest lucru s-a întâmplat mai ales datorită lipsei unei baze legale care să permită tribunalului să se pronunÅ£e asupra libertăţii persoanei în acest caz. În această situaÅ£ie nu se poate reproÅŸa reclamantei neepuizarea căilor interne de atac, din moment ce ea nu a avut niciodată la îndemână o cale de atac efectivă.

În concluzie, Curtea a constatat că detenÅ£ia Mariei Sîncrăian a fost nelegală din momentul în care s-a decis rejudecarea cauzei ÅŸi până când instanÅ£a de fond a pronunÅ£at soluÅ£ia în cauză, Curtea arătând că prima condamnare care a avut loc în lipsa reclamantei nu este un temei legal al detenÅ£iei acesteia. În consecinţă Curtea a constatat violarea art. 5 paragraful1 din ConvenÅ£ia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a acordat reclamantei suma de 8.000 euro cu titlul de daune morale, dar deoarece nu rezultă din legislaÅ£ia internă ÅŸi nici din susÅ£inerile Guvernului că reclamanta va avea la îndemână o cale prin care să pretindă statului român reparaÅ£ii, Curtea a concluzionat că există ÅŸi o violare a art. 5 paragraful 5 din ConvenÅ£ie, care spune că ” Orice persoană, victimă a unei arestări sau deÅ£ineri în condiÅ£ii contrare dispoziÅ£iilor acestui articol, are dreptul la reparaÅ£ii.”

 

Dreptul intern nu permite aplicare deciziilor CEDO în cazul Mateescu

Un alt caz în care deÅŸi CEDO a dat câÅŸtig de cauză reclamantului, reparaÅ£ia în fapt nu s-a putut face deoarece legislaÅ£ia internă nu oferă cu cadrul legal pentru aceasta este cel al medicului Mircea Mateescu. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis pe 14 ianuarie 2014 că medicului Mircea Mateescu i-a fost încălcat dreptul la viaţă privată atunci când nu a fost lăsat să profeseze avocatura, în contextul în care, ca absolvent al Facultăţii de Drept, trecuse de examenul de barou, fiind practic obligat de autorităţi să aleagă între cele două profesii. Cu toate acestea, UNBR nu-i va putea acorda calitatea de avocat lui Mircea Mateescu, câtă vremea legea actuală privind organizarea ÅŸi exercitarea profesiei de avocat rămâne neschimbată.